Nicușor Dan lasă de înțeles că votează cu Nicolae Ciucă...

Nicușor Dan lasă de înțeles că votează cu Nicolae Ciucă...

Primarul Capitalei Nicușor Dan a afirmat, la Digi24, că a luat decizia privind candidatul pe care îl va vota în turul I al alegerilor prezidențiale. El nu a precizat care este candidatul de dreapta pe care îl va vota, dintre Nicolae Ciucă și Elena Lasconi, însă a spus ca-l va vota pe acela care are șansele cele mai mari.

Nicușor Dan a spus că are un parteneriat cu partidele de dreapta, iar cum dintre candidații acestora la prezidențiale, Ludovic Orban (FD) s-a retras, alegerea a trebuit să o facă între Nicolae Ciucă și Elena Lasconi. „Eu tot timpul am votat util și asta o să fac și acum”, a spus primarul Bucureștilor.

El a menționat că sintagma de vot util a fost invocată atât de Lasconi, cât și de Ciucă, însă Dan a luat decizia dintr-o perspectivă strict electorală, adică cine are șanse mai mari să intre în turul II.

„Vreau să avem un președinte de dreapta, aici corespund amândoi. E mai important asta decât diferența dintre cei doi și atunci votez util pentru cel care are cele mai mari șanse să intre în turul II. Nu este ușor pentru că diferența nu este foarte mare între cei doi”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul a recunoscut că în decizia sa nu a jucat niciun rol evaluarea programului candidaților. „Cel mai important nu a fost să compar candidații, ci să dau un vot util (…) Este un calcul pragmatic pe care l-am făcut”, a declarat edilul Capitalei.

Întrebat de unde știe care are cele mai mari șanse la turul II, Nicușor Dan a răspuns: „De asta spun că nu a fost ușor, nu sunt 100% sigur că informațiile mele sunt corecte.”

El a reproșat partidelor de dreapta, mai mari sau mai mici, că nu au făcut din timp o alianță electorală care să garanteze că vor avea un candidat în turul II, cu șanse reale să devină președinte. „Spectrul de dreapta este foarte fragmentat și nu înțeleg de ce nu s-au format niște coaliții mai mari acum 4-5 luni. Acum și Lasconi și Ciucă s-ar fi bucurat pentru 2-3%”, a comentat Nicușor Dan.

Întrebat de ce nu-și exprimă public decizia, primarul a spus că vrea să rămână echidistant față de partidele cu care-și dorește să colaboreze. De asemenea, nu va dezvălui decizia nici după scrutin, astfel încât să nu influențeze alegerile parlamentare din 1 decembrie.


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / Estimările privind procentele partidelor, valabile pentru ora 19.00

2 Încep să apară numele „șefilor de pluton” din „armata” lui Georgescu?

3 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / Cum arată ierarhia partidelor după numărarea voturilor din peste 20% dintre secțiile de votare

4 VIDEO Călin Georgescu, declarație de ultima oră

5 Așa o fi? / Scenariu exploziv! Telefonul care a schimbat soarta României / De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta