Nicușor Dan îi cere premierului să promită că dezincriminarea unor fapte penale nu va fi realizată prin ordonanță de urgență

Nicușor Dan îi cere premierului să promită că dezincriminarea unor fapte penale nu va fi realizată prin ordonanță de urgență

Președintele Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, i-a cerut premierului Sorin Grindeanu să promită că dezincriminarea unor fapte penale nu va fi adoptată prin ordonanță de urgență.

"Unul din obiectivele principale ale PSD este să își salveze într-un fel sau altul colegii penali de pușcărie. Îl avertizez public pe Liviu Dragnea că această măsură nu a fost cuprinsă în programul de guvernare și nu pentru asta coaliția PSD-ALDE a fost votată de români. Ceea ce s-a întâmplat azi a avut toate caracteristicile a ceea ce s-a numit în decembrie 2013 'marțea neagră': un proiect de care n-a știut nimeni, care urma să fie adoptat în maximă viteză, în vreme ce liderul partidului care ar fi responsabil de asta era plecat din țară. (...) Pentru că în conferința sa de presă premierul Grindeanu nu a spus ce se va întâmpla în viitor, îi solicit public să declare, să promită, că astfel de lucruri foarte grave, de dezincriminare a unor fapte penale, să nu fie trecute prin ordonanță de urgență", a precizat liderul USR, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

El a mai apreciat că prezența președintelui Klaus Iohannis la ședința de guvern de miercuri a fost o măsură "salutară", "prin faptul că a întârziat discutarea în ședință de Guvern, prin ordonanță de urgență, a acestei propuneri".

Președintele Klaus Iohannis, prezent miercuri la ședința de Guvern, le-a spus miniștrilor că "sunt doi elefanți în încăpere" — ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a Codurilor penale.

"Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți — ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a Codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață, iar domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc deja cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind grațierea și modificarea codurilor", a afirmat Iohannis.

El a precizat că premierul s-a angajat ca aceste două acte normative să nu fie 'băgate peste noapte" în nicio ședință de Guvern.

"S-a angajat (premierul — n.r.) ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio ședință de Guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident, sub conducerea ministrului Justiției, a doamnei ministru de Interne și a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene să fie puse în transparență, adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităților prevăzute de lege: CSM, organizații profesionale, organizații ale judecătorilor și, bineînțeles, opiniei publice", a susținut președintele.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”