Nicușor Dan, despre rezultatul alegerilor locale: „Alegerile sunt câștigate de comunități”
Candidatul independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR + PMP + Forța Dreptei), Nicușor Dan este din nou primar general, în urma alegerilor locale 2024 de duminică, 9 iunie.
Românii au votat pentru alegerile locale la pachet cu cele europarlamentare 2024. Si-au ales autoritățile locale, dar și pe cei care îi vor reprezenta în viitorul Legislativ European: primarul general al Capitalei, președinții de consilii județene, consilierii municipali, locali și județeni, primarii de localități / sectoare, parlamentarii europeni.
Pentru cea mai importantă miză - Primăria Capitalei , mai toată ziua sondajele de opinie au înclinat balanța spre actualul primar general, Nicușor Dan, acesta fiind secondat de Gabriela Firea.
Cu puțin timp înainte de închiderea urnelor de vot, Nicușor Dan se declara optimist și anunța că așteaptă rezultatul alegerilor în Parcul Cișmigiu.
Nicușor Dan a câștigat un nou mandat detașat, cu 45% din sufragii, urmat de Gabriela Firea cu 24% și Cristian Popescu Piedone - 13%, potrivit exit-pollurilor.
„Am luat foarte multe decizii greșite și, probabil, o să greșim în continuare”
În discursul câștigător, pentru care, după cum a recunoscut, a avut nevoie de cinci ore ca să-l pregătească, câștigătorul Primăriei Capitalei, Nicușor Dan a menționat imediat după închiderea urnelor: „Să știți că alegerile sunt câștigate de către comunități. Azi am avut în București o uriașă comunitate care și-a dorit onestitate în funcția publică, care și-a dorit instituții care să lucreze pentru oameni, care și-a dorit dreptate. Vreau să mărturisesc că sunt copleșit de responsabilitatea pe care ne-o dați și de speranțele pe care le puneți în noi”.
De pe scena amplasată la intrarea din Parcul Cișmigiu din fața Primăriei Capitalei, unde a fost sediul de campanie sui-generis, Nicușor Dan a mai spus, printre altele: „În acești ani, am luat foarte multe decizii greșite și probabil că o să greșim în continuare. Însă, ce pot să vă spun este că niciodată, asta însemnând nicidoată, nici eu, nici colegii care au venit în administrație cu mine nu ne-am bătut joc și nu ne vom bate joc de mandatul pe care ni l-ați dat! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la campania aceasta, precum și celor care au contribuit în campaniile trecute... Vreau să mulțumesc, în mod special, celor care și-au lăsat cariera din privat și au venit să lucreze în administrație, în această administrație și, în mod evident, să mulțumesc partidelor care au susținut această campanie: USR, PMP, Forța Dreptei, REPER...”.
Referendum pentru împărțirea banilor între Primăria Capitalei și primăriile de sector
Proaspătul primar general al Capitalei a vorbit și despre mecanismele care de ani de zile blochează dezvoltarea Bucureștiului și care țin de relația dintre București și autoritățile centrale și a promis că va convoca o serie de referendumuri locale, cu aprobarea Consiliului General, pentru cum se vor împărți banii între Primăria Capitalei și primăriile de sector, dar și pentru a decide cine răspunde de partea urbanistică.
„De ani de zile, Primăria Capitalei este obligată să gândească mic pentru că nu are bani să gândească mare”, a mai spus Nicușor Dan, amintind despre faptul că bugetul abia ajunge pentru întreținerea infrastructurii existente, motiv pentru care nu se pot face planuri de dezvoltare.
„Am votat pentru onestitate... împotriva mafiei imobiliare”
Nicușor Dan (54 de ani) a candidat pentru a patra oară în ultimii 12 ani. Alături de soție, a fost prezent la primele ore ale dimineții la urna de vot a Secției nr. 888 din cadrul Școlii Gimnaziale Luceafărul, din Sectorul 5 al Bucureștiului. Faptul că s-au îmbrăcat asortat (bleu-ciel) a născut vii dezbateri în mediul online, culoarea fiind asociată cu unul dintre contracandidați.
„Am votat pentru onestitate în viața publică, pentru realism, pentru că este important. Am votat împotriva mafiei imobiliare... Vreau să îndemn oamenii să iasă la vot, ei decid direcția în care o să mergem”, a declarat Nicușor Dan, printre altele, după ieșirea din secția de vot.
Și într-un reels postat pe pagina sa de socializare, i-a îndemnat pe bucureșteni să iasă la vot, iar în live-ul de la momentul votului a menționat: „Astăzi alegem valorile după care vrem să ne trăim viața în următorii patru ani în București. Am încredere în noi!”.
Nicușor Dan se recomandă ca matematician, cercetător și deținător al unui Doctorat în matematică obținut în 1998 la Universitatea Paris XIII.
De ce l-au votat din nou bucureștenii pe Nicușor Dan
Prima dată a reușit să câștige alegerile în 2020, din partea PNL – USR, pe fondul antipatiei parțiale pe care o aveau bucureștenii față de Gabriela Firea (51 de ani, candidat PSD), dar și prin prisma unor promisiuni electorale legate de probleme arzătoare ale Capitalei precum încălzirea, traficul și transportul public, printre altele. La unele capitole se observă vizibile îmbunătățiri, altele sunt departe de planurile din 2020. Bucureștenii însă au ținut cont de aspectele pozitive, mai mult decât cele negative, în balanță cu cele ale predecesorilor săi.
Conștient că problemele sunt mai mari decât anticipase inițial, iar schimbarea nu se poate face rapid, Nicușor Dan a decis să candideze în 2024 pentru un nou mandat, dar ca independent, fiind susținut de Alianța Dreapta Unită, din care fac parte USR, PMP și Forța Dreptei.
Lui Nicușor Dan îi sunt atribuite schimbarea a peste 100 de kilometri de rețea de termoficare, desființarea companiilor „căpușe”, demararea reabilitării liniilor de tramvai, ordinea pe care a pus-o în finanțe și în arhiva primăriei, restructurarea parcărilor capitalei, benzile speciale pentru autobuze, eliberarea trotuarelor de mașini etc..
În schimb, i s-a imputat faptul că nu a finalizat catalogul clădirilor cu risc de seism, ori că din cei 30 de kilometri de piste biciclete pentru care i-au fost alocate 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului, n-a reușit să facă nici măcar doi kilometri.
Se pare că au contat însă foarte mult, în discursul electoral, onestitatea și bunul simț cu care și-a acceptat părțile mai puțin bune și nerealizările.
Alte informații despre alegerile locale și europarlamentare 2024
Nicușor Dan i-a avut ca contracandidați principali la aceste alegeri pe Gabriela Firea (51 de ani) din partea Partidului Social Democrat, Cristian Popescu Piedone (61 de ani), din partea Partidului Umanist Social Liberal și Sebastian Burduja (39 ani îi va împlini pe 18 iunie) din partea Partidului Național Liberal.
Găsiți toate informațiile despre Alegerile locale și europarlamentare 2024 în LIVE TEXT-ul Adevărul.ro.
Alegeri europarlamentare au avut loc în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la acest sfârșit de săptămână. Parlamentul European va avea 720 de europarlamentari, reprezentanți ai peste 450 de milioane de cetățeni ai UE. În Parlamentul European România va avea 33 de reprezentanți.
Sursa: adevarul.ro