Nicușor Dan: Am redactat moțiunea simplă pe justiție; avem acordul președintelui PNL că liberalii o vor co-semna
Uniunea Salvați România a finalizat textul moțiunii simple pe justiție, pe care urmează să o depună la Parlament și în care solicită demiterea ministrului Florin Iordache, a anunțat miercuri președintele USR, Nicușor Dan.
El a arătat că soluția pentru supraaglomerarea penitenciarelor este construirea de penitenciare, nicidecum amnistia și grațierea.
În aceeași conferință de presă, deputatul USR Silviu Dehelean a subliniat că moțiunea nu își propune căderea Guvernului Grindeanu, ci respectarea programului de guvernare, care "nu cuprinde grațierea și amnistia".
"Ceea ce solicităm noi prin această moțiune pe care o vom depune este demisia sau demiterea ministrului Justiției, dl. Florin Iordache, iar solicitarea noastră vine din două motive și anume că a mințit Parlamentul, iar în al doilea rând minte poporul român", a susținut Dehelean.
El a explicat că, la audierea din comisii, Florin Iordache a vorbit despre transparență, despre faptul că promovarea inițiativelor legislative se va face prin Parlament, că orice modificări vor fi propuse după consultări cu societatea civilă și grațierea nu a fost niciodată un subiect în campania electorală, neexistând un proiect în acest sens.
AGERPRES