Nicuşor Dan: Am depus o plângere penală şi solicitarea de oprire a lucrărilor la 4 blocuri din zona Floreasca

Nicuşor Dan: Am depus o plângere penală şi solicitarea de oprire a lucrărilor la 4 blocuri din zona Floreasca

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, însoţită de solicitarea de oprire a lucrărilor pentru patru blocuri între 16 şi 20 de etaje din zona Floreasca şi pentru organizarea Halei Ford ca un centru comercial.

"Suntem în situaţia în care autorităţile civile au dispus oprirea lucrărilor, investitorul continuă să lucreze şi mai rămâne doar Parchetul ca singură instituţie ce poate să oprească lucrările şi acesta a fost motivul pentru care şi vecinii, şi noi, din partea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, am fost astăzi la Parchet, am depus o plângere penală, însoţită de o cerere de oprire a lucrărilor", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Nicuşor Dan, deputat şi reprezentant al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

El a menţionat că mai multe prevederi legale stipulează că nu se pot efectua lucrări fără acord de mediu.

"Ei au trei trei acte - un PUZ, un acord de mediu şi o autorizaţie de construire. Tribunalul le-a suspendat pe acestea trei, ei au o nouă autorizaţie de construire. În opinia mea, ea nu produce efecte decât cu autorizaţia iniţială, pentru că face nişte modificări minore la autorizaţia iniţială, dar ce e mai important e că există mai multe prevederi legale care spun că nu poţi să lucrezi dacă nu ai acord de mediu şi ei nu mai au un acord de mediu. Pe faptul că nu au acord de mediu, vecinii au sesizat Garda de Mediu şi Garda de Mediu a dispus oprirea lucrărilor", a declarat Nicuşor Dan.

Plângerea este îndreptată împotriva societăţilor investitoare şi a persoanelor fizice responsabile din cadrul acestora, pe motiv de săvârşire a următoarelor infracţiuni: "continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu"; "continuarea activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activităţi"; "continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii".

În plângerea penală se menţionează că, potrivit unor dispoziţii din Legea nr. 50/1991, procurorul sau instanţa de judecată poate dispune, din oficiu sau la cerere, oprirea temporară a executării lucrărilor pe tot parcursul procesului penal.

Totodată, în plângere se stipulează că "există indicii temeinice ale desfăşurării unei activităţi infracţionale pe şantierul din Calea Floreasca nr. 159-165".

Pe 6 martie, Nicuşor Dan preciza că în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti , planul urbanistic zonal, acordul de mediu şi autorizaţia de construire nu mai produc efecte juridice până când se va judeca fondul cauzei, în cadrul căruia se cere anularea acestor acte.

El afirma că procesul a fost iniţiat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Asociaţia SOS Oraşul, iar cei chemaţi în judecată sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului, primarul municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, şi investitorii beneficiari ai acestor documente.

Nicuşor Dan afirma că îşi doreşte ca investitorul să-şi valorifice dreptul de proprietate cu respect faţă de vecini şi respectarea Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, care prevede că în această zonă se fac construcţii de 9 metri, nu de 70 de metri. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”