Nicuşor Dan a prezentat un raport cu recomandări privind transformarea Bucureştiului într-un oraş prietenos cu copiii

Nicuşor Dan a prezentat un raport cu recomandări privind transformarea Bucureştiului într-un oraş prietenos cu copiii

Deputatul Nicuşor Dan a prezentat marţi un raport cu recomandări pentru transformarea Bucureştiului într-un oraş prietenos cu copiii, printre acestea numărându-se conceptul de culoare verzi, centre comunitare, dar şi aspecte care ţin de transportul public.

Nicuşor Dan a precizat, cu prilejul unui eveniment, că îşi însuşeşte şi susţine prevederile raportului întocmit de antropologul urban şi consultantul în dezvoltare comunitară Miruna Tîrcă.

Nicuşor Dan a menţionat că raportul propune conceptul de culoare verzi (interconectarea parcurilor existente), centre comunitare, spaţii comunitare, aspecte care ţin de transportul public, rezolvarea problemei maşinilor parcate pe trotuar.

El a spus că, pe termen lung, trebuie ca autoritatea locală să aibă un departament numit "Oraş prietenos cu copiii", care să preia solicitările de la grupurile de părinţi interesate şi chiar să consulte copiii.

Nicuşor Dan a făcut referire şi la un parteneriat cu comunităţile privind cum modul în care trebuie să arate spaţiul public.

Alte recomandări cuprinse în raport sunt: încurajarea transportului alternativ şi accesibilizarea spaţiilor publice, deschideri temporare ale curţilor şcolilor după încheierea orelor de curs, organizarea unor festivaluri care să celebreze comunităţile şi vecinătatea în toate cartierele oraşului, nu doar în centru, crearea unor zone sălbatice nu departe de oraş, unde familiile să poată face drumeţii şi explora natura, după modelul celor din Copenhaga.

În ceea ce priveşte deficienţele menţionate în raport, Nicuşor Dan a spus că nu sunt suficiente creşe şi grădiniţe de stat, iar copiii învaţă în mai multe schimburi. El a afirmat că există o frică a oamenilor pentru infrastructura pediatrică de stat şi că Bucureştiul este un oraş poluat.

Nicuşor Dan a menţionat şi trotuarele ocupate de maşini şi problema rampelor pentru acces în cazul persoanelor cu dizabilităţi. El a făcut referire la distanţa prea mare până la spaţiile verzi pe care trebuie să o parcurgă părinţii şi copiii, dar şi la aspecte care ţin de spaţiile de joacă.

"Noi avem nişte şcoli care de cele mai multe ori sunt închise pentru public, avem o reţea a Bibliotecii Metropolitane de care lumea nu prea ştie, avem nişte foste cinematografe care sunt într-un hal fără de hal şi avem nişte foste case de cultură care (...) respectă un principiu foarte bun - trebuie să ne ducem cu cultura aproape de cetăţean", a adăugat Nicuşor Dan.

Pe 17 septembrie, deputatul Nicuşor Dan a declarat, într-o conferinţă de presă, că, dacă ar avea susţinerea Alianţei USR-PLUS, ar fi votat de 41% dintre bucureşteni pentru funcţia de primar general al Capitalei, la alegerile locale de anul viitor. El s-a înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei, funcţie pentru care va candida independent. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!