Niculescu - Îmi pare rău că nu am mai putut aduce un punct României, serviciul a fost problema mea
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că îi pare rău că nu a putut aduce încă un punct României, precizând că problema ei împotriva Karolinei Pliskova a fost serviciul, mult mai slab decât în meciul de sâmbătă.
"Ieri am servit mai bine decât azi, așa că rămâneam mereu pe serva a doua și trebuia să lupt pentru fiecare punct. Nu am făcut și eu puncte ușoare, nu dădeam un as. Iar ea nu a greșit, parcă ieri Kvitova a greșit mai mult. În plus, repet, nu mi-a intrat serviciul, asta a fost problema. Dar sunt fericită de modul în care am jucat, însă acum recunosc că sunt cam obosită. Îmi pare rău că nu am putut aduce un punct României, chiar mi-am dorit foarte mult", a spus ea.
Monica Niculescu a afirmat că era prea obosită pentru a putea juca și în meciul de dublu. "Pliskova servește foarte bine și nu necesită așa de mult efort. Eu trebuie să alerg, iar ieri am jucat două ore, azi trei ore, așa că am decis în vestiar că Olaru/Mitu este este cea mai bună formulă. Fetele sunt bine, s-au antrenat la dublu foarte bine. Sper să se vadă oboseala și la Pliskova, că așa ceva nu am văzut", a precizat Niculescu.
Ea a adăugat că nu ar fi o dezamăgire dacă România pierde partida cu Cehia. "Nu e o dezamăgire dacă pierdem cu Cehia. Am luptat foarte mult, asta ne-am și propus. Eu sunt foarte fericită că sunt în această echipă. Păcat că nu am adus două puncte, dar trebuie să ținem cont că am jucat cu numărul 9 și 13. Ți-ai fi dorit și tu măcar un adversar de loc 104", a mai spus jucătoarea română.
În primele două meciuri de simplu de sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2 , iar Monica Niculescu a dispus de Petra Kvitova cu 6-3, 6-4 . Duminică, Halep a întrecut-o pe Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3 , iar Pliskova a dispus cu 6-2, 4-6, 6-3 de Niculescu .
Cehia, deținătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.
AGERPRES