Nicolicea: Raportul Comisiei juridice referitor la Rovana Plumb intră marți în plenul Camerei Deputaților

Nicolicea: Raportul Comisiei juridice referitor la Rovana Plumb intră marți în plenul Camerei Deputaților

Raportul Comisiei juridice a Camerei Deputaților, care a respins luni solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la încuviințarea efectuării urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb, va intra marți în plenul Camerei Deputaților, a declarat la finalul ședinței președintele comisiei, Eugen Nicolicea.

 "Da, deci intră în plen", a precizat Nicolicea.

El a susținut că acuzațiile la adresa Rovanei Plumb de încălcare a normelor legislative nu au fost reținute nici măcar de Parchet, pentru că infracțiunea se numește favorizarea infractorului, adică a altei persoane pentru altă faptă, și nu abuz în serviciu.

"Deci acesta nu există și acest lucru l-a spus chiar procurorul. Favorizarea respectivă a constat în crearea impresiei că respectivele bunuri n-ar face parte din domeniul public al statului. Citez: "În aceste condiții a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparența că insula Belina și brațul Pavel n-ar face parte din bunurile care aparțin domeniului public al statului, în așa fel încât să se poată face a doua hotărâre ca să spună ca ele se transferă prin HG, nu prin lege". Fals. În prima hotărâre în titlu și în articolul 1 este scris de trei ori că fac parte din domeniul public al statului, în hotărârea a doua este scris de două ori în titlu și în 3 articole că aceste bunuri fac parte din domeniul public al statului. Deci cum poți să creezi impresia că nu fac parte din domeniul public al statului dacă în cele două hotărâri apare în jur de 6 ori că fac parte? Această creare de impresie nu știu cine putea să și-o facă — cei care citeau hotărârile de guvern n-aveau cum să facă acest lucru", a detaliat Nicolicea.

Pe de altă parte, a arătat deputatul PSD, s-a vorbit despre faptul că Rovana Plumb a favorizat o infracțiune comisă de fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh.

"Absolut toate acuzațiile aduse la adresa doamnei Shhaideh nu se confirmă, nu sunt susținute de nimic legal. Dacă nu există fapta principală, nu poate să existe un complice. Dacă fac parte dintr-un bazin hidrografic sau nu — acest lucru nu are relevanță cu privire la transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a UAT-ului, pentru că și după schimbarea codurilor, transferul de care vorbeați, aceste bunuri au rămas tot în proprietatea publică a statului. Or în Legea 213 se spune așa — trecerea unui bun din domeniul public al statului după schimbarea codurilor tot acolo au rămas, în domeniul public al unei UAT (unități administrativ teritoriale) se face prin HG. Dacă așa scrie în Legea 213 și așa s-a întâmplat, nu poți să spui că ai încălcat Legea 213", a susținut președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților.

Întrebat dacă fără aceste două hotărâri Insula Belina mai putea ajunge la Tel Drum, Nicolicea a spus: "Fără prima hotărâre, pentru că doamna Rovana Plumb este acuzată de prima hotărâre. Deci fără prima putea să ajungă garantat".

El a adăugat că "hotărârile privind codurile se dau frecvent — zeci, sute".

"Și acum, care era singura deosebire — deci albia minoră înseamnă între mal și mal, insula din interior. Din momentul în care un curs de apă a dispărut, brațul Pavel, atunci malul s-a mutat pe partea cealaltă a insulei, deci nu mai există în albia minoră, fapt "penal". (...) S-a redesenat la fața locului. Geografia este știința care se ocupă cu ce se întâmplă acolo în decursul apelor să știți și dumneavoastră că datorită eroziunii se schimbă și cursurile de apă. Nu mai este apă curgătoare (n.r. brațul Pavel). Dacă scrie negru pe alb că transferul se face prin HG, cum vii tu procuror, liberal sau ce-oi mai fi să spui nu este așa, că s-a încălcat legea 213?", a menționat deputatul PSD.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins luni solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la încuviințarea efectuării urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”