Nicolae Steinhardt, arestat în lotul „Noica-Pillat” și condamnat la 12 ani muncă silnică pentru „uneltire”, a fost botezat în timpul detenției în luna martie a anului 1960.

La 30 decembrie 1959, Nicolae Steinhardt a fost reţinut de Securitate pentru a depune mărturie împotriva prietenilor săi arestaţi. I s-au dat trei zile de gândire. La 4 ianuarie 1960 a refuzat și, prin urmare, a fost arestat şi inclus în lotul Noica-Pillat. În proces a declarat: „Sunt mândru că fac parte din acest lot”. Prin sentinţa nr. 24/960 a Tribunalului Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la 12 ani muncă silnică pentru „uneltire”, făcând detenţie la Jilava şi Gherla şi eliberat în august 1964, ca urmare a Decretului nr. 411.

La 15 martie 1960, în celula 15 de la Jilava a fost botezat de Părintele Mina Dobzeu . Întregul act creștinesc a fost povestit ulterior în „Jurnalul fericirii“: „Eram sigur că nu voi rezista doisprezece ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulă în care am intrat la Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu: de îndată ce i-am destăinuit dorinţa mea, nu a stat mult pe gînduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rînduri cursese sînge), am primit Sfîntul Botez. (…) Botezul, hotărît pentru ziua de 15 martie 1960, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», cînd caralii sunt mai ocupaţi, cînd agitaţia e maximă. (…) Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum, cînd celulele, pe rînd, sînt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală ― dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stînjeneşte dicţia desluşită ― părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă în cap şi pe umeri conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid. (…) (Dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc)”.

Nicolae Steinhardt a fost eliberat în august 1964, ca urmare a Decretului nr. 411.

Nicolae Steinhardt în arest Colecție Memorialul Sighet

După ce iese din închisoare, Steinhardt caută să-şi desăvârşească rapid convertirea la creştinism, iar pe 14 septembrie 1964 este împărtăşit la Darvari.

În tot acest timp, Steinhardt şi-a căutat o mănăstire, dar fără succes. Era un fost indezirabil politic, iar anii de temniţă comunistă pe care îi căra în spate se puteau oricând întoarce împotriva sa şi a celor cu care s-ar asocia. De-abia în 1976 descoperă Mănăstirea Rohia, unde petrece o vară întreagă în 1978, înainte de a se muta de tot în calitate de bibliotecar în anul următor. Ascunsă în pădure şi scăldată în linişte, Mănăstirea Rohia îl cucereşte din prima pe Steinhardt, iar în 1980 este tuns în monahism de către episcopul Iustinian Chira şi de către arhiepiscopul Teofil Herineanu. Până la sfârșitul vieții sale, a scris foarte mult, în paralel cu îndatoririle vieţii monahale.

Steinhardt (primul din dreapta) în 1989

La 30 martie 1989, a murit în urma unui infarct şi este înmormântat la Rohia sub numele Părintele Nicolae.