Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu sindicatele din Educație. Premierul a prezentat măsurile propuse pentru majorarea veniturilor

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu sindicatele din Educație. Premierul a prezentat măsurile propuse pentru majorarea veniturilor

Nicolae Ciucă a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Educație, alături de ministrul Ligia Deca, în cadrul căreia au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din învățământ.

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO: GOV

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO: GOV

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul și-a prezentat garanțiile în ceea ce privește confirmarea, în viitoare legea a salarizării, utilizarea ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie.

„Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, arată sursa citată.

Referitor la solicitările privind majorarea veniturilor din Educație, Guvernul arată că până la intrarea în vigoare a noii grile, cei aproximativ 270.000 de angajați din categoria personalului didactic și didactic auxiliar vor primi suma netă de 4.000 de lei, în două tranșe.

„În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Sursa citată arată că măsurile asumate la nivelul Executivului vin „în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ”.

Profesorii refuză oferta Guvernului

Profesorii au refuzat oferta de 4000 de lei în două tranșe a Guvernului Ciucă, a anunțat  liderul Federației Sindicale „Spiru Haret” (FSE), Marius Nistor. „Colegii mei vor o creștere a veniturilor cu 25%, nu acceptă o astfel de variantă (n.r. propunerea de vouchere înaintată în mod repetat de Guvernul Ciucă și respinsă de fiecare dată de profesorii). Cu cât se amână luarea deciziilor, cu atât acțiunile se radicalizeaza și așteptările vor crește mai mult“, a spus acesta al Digi24.

Acesta a vorbit și despre participarea la negocierile cu premierul Nicolae Ciucă și a precizat că ei (n.r. sindicaliștii) nu au primit nicio invitație. „Ne pregătim pentru mitingul de protest care va începe la 12:00. Dacă continuăm discuțiile mergând pe aceeași direcție (n.r. cu oferte de tip voucher pentru profesori, în loc de majorări salariale), cu părere de rău, nu ajută”, a mai spus liderul FSE.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!