Marți, 29 noiembrie, se împlinesc 170 de ani de la moartea revoluționarului Nicolae Bălcescu. La Vâlcea vor fi depuse coroane la statuia marelui istoric, din centrul comunei care-i poartă numele, și va fi comemorat la Căminul Cultural din Rotărăști.

Satul Rotărăști, din județul Vâlcea, găzduiește Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu, clădire care a fost conac al familiei marelui istoric. În 29 noiembrie, când se împlinesc 170 de ani de la moartea marelui revoluționar, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane, urmată de momentul de comemorare Nicolae Bălcescu, dar și de o slujbă de pomenire, la mormintele fraților săi: Sevasta și Barbu Bălcescu, aflate în parcul ansamblului.

Cum destinul său și-a pus amprenta asupra județului, șeful Direcției Județene de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure, a acceptat invitația reporterului „Adevărul” de a vorbi despre Nicolae Bălcescu și urmele sale prin Vâlcea. Alte amănunte am aflat și de la muzeograful Ionuț Săraru din cadrul Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu”.

„Foarte puțini români mai știu cine a fost acest tânăr entuziast”

„Se împlinesc 170 de ani de când se sfârșea din viață, departe de țară, marele revoluționar și istoric român Nicolae Bălcescu. Putem constata, cu tristețe, că astăzi mai sunt foarte puțini români care știu cine a fost acest tânăr entuziast care a dorit să vadă o Românie modernă și independentă”, a recunoscut istoricul vâlcean amintind de vremurile zbuciumate în care Bălcescu a venit pe lume.

„Încă de mic, tânărul Nicolae a dovedit capacități intelectuale, o ușurință în învățarea limbilor străine și o neistovită pasiune pentru cercetarea istoriei”, a mai menționat specialistul. Aceste aptitudini l-au format pe tânărul care avea să aducă mai târziu în țară, de la Paris, idea revoluției și principiile de libertate, egalitate și fraternitate.

Călătoria de cercetări l-a adus din nou în Vâlcea

În perioada în care a făcut parte din guvernul provizoriu instaurat de revoluționari cu funcția de ministru de externe și secretar de stat, a fondat revista „Magazin istoric pentru Dacia”, o publicație de izvoare și studii privind istoria națională și a călătorit intens prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, dar și în Franța și Italia.

Spre exemplu, în vara anului 1845 a întreprins o călătorie de cercetări istorice, în compania eruditului profesor August Treboniu Laurian și a poetului și jurnalistului Cezar Bolliac. Astfel a ajuns din nou pe plaiurile vâlcene unde familia din partea mamei ridicase un conac.

„Un loc drag, moșia familiei de pe Valea Topologului”

„Cu acest prilej, călătorii au cercetat sfintele mănăstiri ce se aflau peste Olt: Cozia - locul de veșnică odihnă al voievodului Mircea cel Bătrân și al maicii Teofana, mama lui Mihai Viteazul; Hurezi - ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, Arnota - cu mormântul lui Matei Basarab, Bistrița - ctitoria boierilor Craiovești”, a mai povestit prof. dr. Florin Epure.

O parte a Olteniei care nu-i era deloc străină lui Bălcescu: „Mai ales că un loc drag inimii lui a fost întotdeauna moșia familiei de pe Valea Topologului, aflată în localitatea care astăzi îi poartă numele (comuna Nicolae Bălcescu din județul Vâlcea - n.red.), acolo unde se află Conacul Bălceștilor, una dintre cele mai pitorești oaze muzeale din țară”, a mai amintit istoricul.

Într-un document din 1968, se menționează că acesta reprezintă „clădirea în care marele revoluționar a trăit și a conceput planul Revoluției de la 1848” .

Povestea duelului cu Christian Tell

În călătoria care a început la Giurgiu și a continuat până la Turnu-Severin, a adunat informațiile esențiale pentru lucrările sale, precum „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul“ – operă fundamentală care îl va așeza în rândul istoricilor neamului.

După eșecul revoluției, Nicolae Bălcescu a luat calea exilului și nu s-a mai putut întoarce în țară, nici măcar la moartea mamei sale.

O poveste legată de un duel între Nicolae Bălcescu și Christian Tell, plecat de la onoarea și principiile pașoptiștilor, a fost dezvăluită de muzeograful Ionuț Săraru: „Pentru a nu fi recunoscuți de autorități, foștii revoluționari își luau nume conspirative când erau în exil. În luna decembrie 1848, într-un birt din Serbia, Nicolae Bălcescu a uitat de rugămintea lui Christian Tell de a i se adresa pe numele conspirativ Dimitrie Petalla și s-a adresat cu apelativul „domnule general”. Atunci, Tell „l-a înjurat cu vorbele cele mai groase”. Bălcescu și-a prezentat scuzele, cerându-i să-și retragă injuriile”.

Cum Tell a refuzat, Bălcescu l-a provocat la duel, dar Tell s-a eschiva și discuția a fost mai apoi la Paris, într-o altă întâlnire.

„Fiecare a venit cu doi martori care au încercat să aplaneze conflictul. Duelul nu a avut loc deoarece Tell a refuzat să lupte „cu un on care nu e onest”. Nicolae era acuzat că ar fi luat sume din banii revoluției. El îi va scrie lui Ion Ghica în octombrie 1849: „Am poftit pe Tell să se bată la duel și nu i-a dat meșii. I-a fost frică să nu îi facă vreun glonț bubă.” S-a luat hotărârea de a se apela la un arbitru colectiv: „toți emigranții din Paris”. Ședința a avut loc la 24 noiembrie 1849”, a mai povestit muzeograful menționând că după audierea ambelor părți, emigranții au decis că Bălcescu era „adevărat onest”.

O urnă cu țărână de la Palermo, la Conacul Bălceștilor

Cu trupul bântuit de morbul tuberculozei Nicolae Bălcescu a ajuns să-și caute sănătatea sub soarele binefăcător al Siciliei, unde a și murit în camera Hotelului „Alla Trinacria” din Palermo, la 29 noiembrie 1852.

„Și acum, după 170 de ani, este de neînțeles cum nimeni dintre frați, alte rude, prieteni, n-au venit să-l însoțească pe ultimul drum. Nici guvernul român de atunci, nici eforturile de mai târziu ale lui Nicolae Ionescu, Cantemir Rişcuţia sau Horia Nestorescu-Bălcești, n-au putut să scoată la iveală trupul revoluționarului român ca să-l aducă în țară. La Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu se păstrează însă o urnă cu țărâna adusă de la Palermo”, a mai menționat directorul Direcției de Cultură Vâlcea.

Tot de la muzeograful Ionuț Săraru am mai aflat că în colecția de bază a Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu” se regăsește o pictură semnată de Camilian Demetrescu ce ilustrează viziunea artistului privind înmormântarea lui Bălcescu (vezi Galeria foto), realizată pentru centenarul acestuia, dar lucrarea a fost respinsă și în final a ajuns la acest Muzeu Memorial Vâlcea în anii `80.

Nici până astăzi nu s-a găsit trupul revoluționarului

Autorul este un fost diplomat al Academiei de Belle-Arte din București, membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici, căruia i s-a oferit în 1968 ordinul „Meritul cultural“, pe care însă l-a refuzat, ca protest față de politica culturală oficială, din cauza căreia un an mai târziu părăsea România, pentru a reveni după Revoluție.

„Este unul din cei mai cotați artiști din Italia și de la Vatican”, a mai precizat muzeograful.

„O întrebare mai stăruie și astăzi pe buzele tuturor: a fost sau nu înhumat în groapa comună din cripta Mănăstirii Capucinilor? Cert este că orașul sicilian încă păstrează urme ale trecerii lui Bălcescu”, a mai amintit istoricul Florin Epure, referindu-se la bustul din Parcul Garibaldi (Piața Marina), monumentul de la Rotoli și placa de pe imobilul din Via Butera unde a fost cazat, pe care Statul român ar putea să îl achiziționeze.

Se știe despre Bălcescu că a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Capucinilor, dar osemintele sale au fost ulterior mutate într-o groapă comună. De-a lungul timpului, repatrierea rămășițelor pământești s-a dovedit un eșec. În perioada comunistă un ofițer de marină a reușit să descopere certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu, la Palermo și piatra funerară din Cimitirul Ratoli. Chiar și după 1989 s-a încercat recuperarea osemintelor, dorindu-se repatrierea trupului neînsuflețit și îngroparea în comuna Nicolae Bălcescu din Vâlcea, dar nici până acum nu s-a putut da de urma mormântului.

Între istoriografia comunistă și realitate

Despre excepționala operă a lui Nicolae Bălcescu, elaborată pe parcursul a unui deceniu, istoricul vâlcean a menționat: „Cuprinde studii de istorie socială, biografii istorice, materiale politice și ocazionale, impunătoarea monografie neterminată și testamentară dedicată Viteazului etc. Au fost recuperate nu mai puțin de 22 de lucrări în timpul vieții, dintre care patru publicate sub anonimat, și alte patru lucrări postume”.

A amintit și că unele cuvinte precum „patrie” și „patriotism” erau sacre pentru Bălcescu, deși astăzi azi ne ferim de ele ca de pandemie, fiind chiar ironizate.

„Constatăm că nici familia și nici profesorii nu mai caută să sădească în sufletele tinerilor aceste repere nobile pentru care înaintașii și-au sacrificat viața. Bălcescu și generația sa ne mustră din lumea de dincolo pentru nepăsarea unei întregi națiuni, pentru spulberarea acelor idealuri și mai ales unde a ajuns țara după mai bine de un secol și jumătate”, consideră omul de cultură

Acesta este convins că este nedrept să-i uităm pe Nicolae Bălcescu și pe toți pașoptiștii pe ideile, principiile și acțiunile cărora s-a realizat modernizarea statului român.

„Istoriografia comunistă a impus ideea că Nicolae Bălcescu a murit sărac și uitat de toți. Dar dacă observăm că hotelul era unul de lux și se afla chiar în inima orașului, că Bălcescu beneficia de un servitor personal și de consultațiile unui medic celebru, și că toate cheltuielile fuseseră achitate în avans, putem să ne convingem de contrariu. Cert este că flacăra memoriei tânărului patriot român mai arde încă la Conacul Bălceștilor din Vâlcea și în inimile muzeografilor de aici”, a mai precizat directorul Direcției de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure.