Nicio zi de caniculă vara aceasta, iar iunie și iulie au fost cele mai ploioase din ultimii 8 ani în România
Primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani. În lunile iunie și iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică, transmite Mediafax.
„Trebuie să încadrăm tot ce s-a întâmplat în România în contextul a tot ceea ce s-a întâmplat în emisfera nordică în această vară. Manifestările din lunile iunie și iulie au fost total atipice. Au fost diferențe foarte mari de vreme de la o zonă la altă, în Europa, cu precipitații foarte multe în unele țări, în timp ce în altele au fost valuri de căldură foarte mare. Din cauza acestor fluctuații atipice, și prognozele pe termen lung sunt foarte greu de estimat. În acest context, dacă locuitorii din Europa de nord și de nord-vest și o parte din Europa centrală s-au confruntat cu secetă puternică, în partea de sud-est și central sudică a continentului a dominat un câmp de presiune atmosferică scăzută, iar ploile au fost bogate, generate de manifestări de instabilitate atmosferică”, a declarat Teodora Cumpănașu.
Totuși, există zone din România unde precipitațiile au fost foarte scăzute.
„Chiar dacă pare greu de crezut, în contextul în care în aproape toată țara a plouat foarte mult în primele două luni de vară, există zone din Bărăgan și mai ales din Dobrogea unde ploile au fost puține și insuficiente pentru agricultură”, a mai explicat Teodora Cumpănașu.
Meteorologul reamintește fapul că, până în prezent, nu s-a înregistrat niciun episod de caniculă.
„Regimul termic din lunile iunie și iulie a fost însă unul normal, și trebuie să ne bucurăm că nu am avut caniculă. În ultimii 8 ani nu a mai fost o vară atât de ploioasă”, a mai explicat meteorologul ANM.