Nicio funcţie de top în UE pentru România. Klaus Iohannis rămâne pe dinafară: „E ca la alegeri, fericit, nefericit, se numără voturi”

Nicio funcţie de top în UE pentru România. Klaus Iohannis rămâne pe dinafară: „E ca la alegeri, fericit, nefericit, se numără voturi”

Surse oficiale de la Bruxelles spun că, deşi iniţial numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat în discuțiile informale, el a rămas pe dinafară, toate funcţiile de top din Uniunea Europeană fiind distribuite în urma acordului preliminar dintre PPE, liberali şi social-democraţi.

Klaus Johannis participă joi şi vineri la summitul de la Bruxelles. Foto arhivă

Klaus Johannis participă joi şi vineri la summitul de la Bruxelles. Foto arhivă

Înaintea summitului european în urma căruia propunerile vor deveni oficiale, prin acest acord s-a stabilit că Ursula von der Leyen va fi din nou numită președinte al Comisiei Europene. De asemenea, António Costa, fostul premier social-democrat portughez, va fi nominalizat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, pentru postul de Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate, informează Antena3 .

Vă reamintim că principalii negociatori din partea PPE au fost premierul polonez Donald Tusk şi cel grec Kyriakos Mitsotakis, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul interimar olandez Mark Rutte au negociat pentru liberali susţinerea lui Kallas, iar cancelarul german Olaf Scholz şi premierul spaniol Pedro Sánchez au negociat din partea social-democraţilor sprijinul pentru Antonio Costa. Deciziile liderilor europeni trebuie însă să fie validate de Parlamentul European, prin majoritate simplă.

Surse oficiale de la Bruxelles afirmă că numele președintelui Klaus Iohannis a fost iniţial vehiculat în cadrul unor discuţii informale, dar, în cele din urmă, el nu a fost nominalizat pentru nicio funcţie de la vârful Uniunii Europene. Asta şi pentru că, făcând parte din PPE, această familie politică a negociat candidatura Ursulei von der Leyen pentru preşedinţia Comisiei Europene, astfel că funcţia pe care şi-ar fi dorit-o Klaus Iohannis, cea de preşedinte al Consiliului European, le-a revenit socialiştilor, potrivit algoritmului negociat.

Nemulţumită este şi Giorgia Meloni , premierul italian, care miercuri a spus că nu este de acord cu această împărţire, care nu respectă ceea „ce au spus cetăţenii europeni la vot”. Nici numele ei nu apare în dreptul niciunei funcţii de top de la Bruxelles.

„Nu toată lumea e fericită, probabil. E ca la alegeri, fericit, nefericit, se numără voturi”, au declarat sursele oficiale UE, precizând şi că că România nu este interesată de preluarea Comisariatului pentru Apărare, care va fi înființat în contextul războiului din Ucraina.

Joi şi vineri se desfăşoară summitul european la care șefii de state și de guverne trebuie să decidă numele persoanelor care vor ocupa funcțiile de președinte al Comisiei Europene, al Consiliului European și înaltul reprezentant pentru politică externă. La aceste discuții participă și președintele Klaus Iohannis.

Premierul Marcel Ciolacu este şi el prezent la Bruxelles, la reuniunea Socialiștilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…