„Nici nu există o astfel de ţară. Liderii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”

„Nici nu există o astfel de ţară. Liderii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, face comentarii sarcastice la adresa Chişinăului, după ce premierul Dorin Recean a anunţat că mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv Vladimir Putin, sunt persoane indezirabile în Republica Moldova, şi spune că Republica Moldova nici măcar nu mai există ca ţară, pentru că „a fost vândută” României.

Dmitri Medvedev a comentat în stilul sulfuros caracteristic o declaraţie a premierului moldovean Dorin Recean, care joi seara a anunţat la TV8 că a fost întocmită o „listă neagră” cu oficiali din Federaţia Rusă declaraţi indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova. Pe listă se regăseşte inclusiv preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi omul de afaceri cu legături strânse în mediul politic din Rusia şi Republica Moldova, Igor Ceaika, relatează NewsMaker , citat de News.ro.

În replică, Dmitri Medvedev a declarat că oficialii ruşi nu intenţionează „deocamdată” să vină în Republica Moldova şi a spus că Moldova nu mai există ca ţară, pentru că a fost „vândută” României de guvernarea prooccidentală, ocazie cu care a cerut oficialilor moldoveni să respecte „suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”, numele cu care este desemnată Transnistria.

„Fiinţa misterioasă pe nume Recean a anunţat că nici preşedintele Rusiei, nici feţele oficiale ruse nu vor putea intra în ţara lor – Moldova. În primul rând, nimeni nici nu intenţiona să plece acolo. Poate, cumva, mai târziu… În al doilea rând, nici nu există o astfel de ţară. Şefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”, a scris Medvedev. „Şi nu are niciun sens să discuţi cu ei. Să se lămurească poporul cu ei. Şi să decidă, în sfârşit, cine sunt – moldoveni sau români”, a adăugat Medvedev, citat de NewsMaker.

În finalul mesajului, într-un post scriptum, Medvedev spune: „Evident, cu menţiunea că toţi „recenii” şi „alde sandu” trebuie să respecte suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”.

Declaraţiile lui Medvedev vin pe fondul unor relaţii tensionate între Chişinău şi Rusia şi în condiţiile în care duminică au loc în regiunea semiautonomă Găgăuzia, majoritar prorusă, alegeri pentru desemnarea liderului regional (başcanul). Acest context electoral a determinat autorităţile din Republica Moldova să interzică la 17 aprilie intrarea pe teritoriul ţării a liderului republicii ruse Tatarstan, un incident diplomatic ce s-a soldat ulterior cu gesturi în oglindă la Chişinău şi Moscova: ambasadorii au fost chemaţi la sediile ministerelor de externe respective şi au fost anunţaţi de expulzarea cîte unui membru al personalului lor diplomatic.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”