Nici asta nu e mâna lui Dragnea? Șefa Curții Supreme, la un pas de a fi EXCLUSĂ din magistratură!

Nici asta nu e mâna lui Dragnea? Șefa Curții Supreme, la un pas de a fi EXCLUSĂ din magistratură!

Nici asta nu e mâna lui Dragnea? Șefa Curții Supreme, la un pas de a fi EXCLUSĂ din magistratură! Da, oameni buni, este doar o chestiune de timp! Potrivit legii, cele două acuzaţii pentru care este cercetată Cristina Tarcea reprezintă abateri disciplinare ce pot fi sancţionate cu revocarea din funcţie şi chiar excluderea din magistratură!

Inspecţia Judiciară a finalizat o investigație legată de judecătoarea Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care a trimis-o în judecată disciplinară la Secția pentru judecatori a CSM anunță instituția într-un comunicat. Inspecția Judiciară o acuză pe Tarcea de un presupus ”refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu și nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) și o) din Legea nr. 303/2004”.

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Judiciare, acuzaţia privind „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” se referă la faptul că şefa ICCJ ar fi refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători (prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018).

Tarcea nu ar fi pus în discuţia Colegiului de conducere schimbarea componenţei Completurilor de 5 judecători de la Instanţa Supremă (completurile care dau sentinţele definitive la demnitari) în luna iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară (prima dintre cele 3 legi controversate ale Justiţiei, modificate de Coaliţia PSD-ALDE), ci abia la începutul lunii septembrie. Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, C5-urile nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți.

În privinţa Completurilor de 2 judecători (C2), ar fi vorba de acele C2 care judecă contestaţiile în cameră preliminară şi drepturi şi libertăţi împotriva deciziilor Curţilor de apel. Potrivit IJ, şefa ICCJ, Cristina Tarcea, ar fi întârziat aplicarea legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară în sensul că aceste C2 trebuiau compuse din 2 judecători, nu doar dintr-unul singur, cum era înainte de modificarea legilor Justiţiei.

În privinţa abaterii disciplinare privind „nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”, Inspecţia judiciară susţine că, „prin refuzul de a implementa dispozițiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menţionate, 40 de cauze de competența completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor.”

Potrivit legii, cele două acuzaţii reprezintă abateri disciplinare ce pot fi sancţionate cu revocarea din funcţie şi chiar excluderea din magistratură. „Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză”, arată IJ în comunicatul de presă.

În noiembrie, actuala şefă a CSM, judecătoarea Lia Savonea, a cerut revocarea şefei ICCJ, judecătoarea Cristina Tarcea, pe motiv că nu a respectat prevederile legale privind compunerea C5-urilor de la Instanţa Supremă.

Trebuie precizat şi că Secţia pentru judecători a CSM este dominată de gruparea Savonea, pro-PSD, care are majoritate de voturi. Scandalul privind compunerea C5-urilor de la ICCJ a început după ce dosarul lui Liviu Dragnea a ajuns în apel la unul dintre C5-urile Înaltei Curţi.

 
 


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!