Nichita, despre o nouă candidatură la Primăria Iași: Nu am niciun proiect politic în acest moment
Primarul suspendat al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, nu știe dacă va candida din nou la primărie, precizând că în acest moment nu are niciun proiect politic în acest sens. "Nu am niciun proiect politic în acest moment, personal. Singura chestiune care m-a interesat foarte tare este să nu fie lupte intestine în PSD Iași pentru ca să se poată organiza alegeri în cunoștință de cauză. Și primarii au spus: domne' nu vrem să fie scandal, vrem să fie liniște. Sigur, să facem campanie în interiorul partidului și nu prin intermediul unor cotidiene din presa ieșeană. Acesta este tot adevărul", a declarat luni Nichita, după ședința BPN al PSD.
El susține că înainte de fiecare termen din ancheta penală care-l vizează apar atacuri la adresa sa.
"Pe 30 (august — n.r.) ar trebui să-mi expire controlul judiciar. La fiecare termen pe care l-am avut în anchetă, cu o săptămână înainte sau cu două-trei zile înainte au început să apară tot felul de lucruri dintr-o anumită parte a presei, provocate de adversarii mei. Am înțeles treaba aceasta, dar au fost provocate de o parte a presei (...) și am avut discuții în acest sens și am primit informațiile necesare că nu e bine că sunt la partid, la Iași, la PSD (...)", a declarat primarul suspendat al Iașiului.
Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcția de primar al Iașiului în urmă cu trei luni, după ce procurorii DNA au început să îl cerceteze penal. Tot în cursul lunii mai, Nichita s-a autosuspendat și din funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat. El a revenit în funcție în urma unei decizii luate în urmă cu două săptămâni în cadrul BPJ al PSD Iași.
Nichita este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat de procurorii DNA că în perioada ianuarie-aprilie, abuzând de funcția de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, director general al Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul poliției, dar și pe alte persoane din cadrul instituției pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să le folosească și să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.
Nichita este acuzat că, în aceeași perioadă, i-a determinat cu intenție pe cei doi polițiști să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajați ai Poliției Locale, a unor activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale instituției din care făceau parte și pentru a obține un folos nepatrimonial necuvenit.
AGERPRES