Neymar, distrus în Brazilia: „Vine acasă pentru petreceri, dar nu și pentru despărțirea de Pele”
Pele e condus astăzi pe ultimul drum de sute de mii de oameni. Oameni obișnuiți, că vedetele au preferat să nu se expună căldurilor năucitoare din Brazilia din timpul funeraliilor lui Pele.
Neymar, talent cu carul, rezultate slabe cu Brazilia. Foto EPA EFE
Zeci de mii de oameni s-au despărțit de Pele pe stadionul lui Santos, dar a surprins cât de puțini actuali sau foști jucători brazilieni sau străini au venit să-și ia adio de la „Regele” fotbalului, care va fi înmormântat astăzi.
Jurnaliștii brazilieni au observat că Ronaldo, Romario, Cafu sau Kaka, prezenți la Mondialul din Qatar, au fost absenți acum. Nici ultimul antrenor care a pregătit naționala auriverde, Tite, n a fost văzut. „Cei care ignoră istoria nu pot lupta pentru un titlu mondial”, a observat amar jurnalistul Jose Luiz Datena.
”De aceea nici nu am mai câștigat Cupa Mondială de douăzeci de ani”
Dar ținta tuturor a devenit Neymar, care și-a anunțat prezenta, dar nu a mai venit, trimitându-și tatăl ca reprezentant. Acesta a explicat că PSG nu i-a permis să participe. „Dacă ar fi insistat la club, ar fi fost aici. Dacă Neymar ar fi vrut cu adevărat să fie lăsat să plece, ar fi reușit... Putea pune presiune pe PSG, a mai făcut-o de câteva ori pentru niște petreceri, de ce nu ar fi putut pentru despărțirea de Pelé?”, a afirmat Datena.
„Cred că Neymar avea obligația de a trece să-i spună adio. Ar fi fost o imagine bună pentru restructurarea fotbalului brazilian. Dar unii își uită originile și propria poveste”, a adăugat jurnalistul brazilian.
Acesta a concluzionat: „Actualii jucători sunt atât de departe de oameni. De aceea nici nu am mai câștigat Cupa Mondială de douăzeci de ani. Cei care ignoră istoria nu pot lupta pentru un titlu mondial. Pe vremea lui Pelé era diferit. Băieții câștigau mai nimic și jucau ca dracii. Și se simțeau bine jucând. Astăzi, se simt bine doar când semnează un nou contract, cu mintea la semnul dolarului”.
Sursa: adevarul.ro