New York Times: Kremlinul, în spatele protestelor anti-guvernamentale de la Chișinău

New York Times: Kremlinul, în spatele protestelor anti-guvernamentale de la Chișinău

Federația Rusă a provocat proteste anti-guvernamentale la Chișinău prin intermediul aliatului său, Ilan Șor, care se ascunde în Israel de justiția moldovenească și conduce formațiunea pro-rusă, Şor, prin care sunt plătiţi protestatarii pentru a răsturna Guvernul, scrie The New York Times.

Potrivit publicației din SUA, protestele sunt orchestrate de Rusia. Foto: Arhivă

Potrivit publicației din SUA, protestele sunt orchestrate de Rusia. Foto: Arhivă

Fără gaze naturale din Rusia și fără lumina din Ucraina din cauza rachetelor ruse, viața locuitorilor Republicii Moldova a fost dată peste cap de facturile imense, dar și penele uriașe de curent, astfel încât aceștia își stăpânesc cu greu furia. „Mă opresc pe stradă și mă întreabă: Când putem să mergem la o altă manifestație?”, a declarat Pavel Verejanu, primarul municipiului Orhei, scrie publicaţia americana The New York Times.

Manifestanții anti-guvernamentali, plătiți de partidul Șor

Însă este un alt motiv pentru care oamenii își doresc atât de mult să protesteze. Sunt plătiți să se alăture mitingurilor săptămânale, care au loc din septembrie în capitala țării vecine, menţionează publicaţia citată. Participanții solicită demisia președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, o fostă angajată a Băncii Mondiale, care scoate cea mai săracă țară din Europa de pe orbita Moscovei. Protestele plătite contra Maiei Sandu și înclinarea sa spre Vest sunt organizate de partidul politic din care face parte primarul de Orhei, o forță pro-rusă condusă de Ilan Șor, care a fost condamnat pentru furtul miliardului și a fugit din țară, dar de la distanță încearcă să transforme criza energetică într-o amenințare pentru Executiv, scriu jurnaliștii străini.

Demonstrații împotriva prețurilor mari la resursele energetice au fost organizate cu suportul activiștilor pro-ruși în mai multe țări europene, între care Cehia și Germania. Dar acestea nu au fost atât de frecvente și finanțate ca și în Republica Moldova, o țară vulnerabilă din cauza conflictelor politice, economice și lingvistice. Rusia a stârnit indignarea moldovenilor prin întreruperea aprovizionării cu resurse energetice, dar și cu sprijinul aliatului său, Ilan Șor, arată sursa citată.

„Este clar că aceste lucruri sunt conectate. Criza energetică este foarte, foarte serioasă și oamenii sunt îndreptățiți să se simtă nemulțumiți”, a declarat ministrul de Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

De asemenea, șeful diplomației moldovene a criticat rolul lui Ilan Șor în organizarea și finanțarea protestelor și a calificat-o drept ,,o încercare de a manipula și de a profita de efectele negative ale războiului din Ucraina”. În opinia lui, reprezintă încercări de „destabilizare a Guvernului” orchestrate de Rusia și exploatate de grupuri care „susțin deschis Rusia”.

Partidul Șor a obținut 6 din cele 101 de locuri în Parlament, în urma alegerilor din anul 2021, în timp ce PAS, formațiunea Maiei Sandu, a câștigat o majoritate importantă în lupta cu grupurile apropiate Kremlinului.

Rusia vrea să schimbe Guvernul și alegerea geopolitică

„Obiectivul Rusiei este evident. Vor să ne schimbe Guvernul și să ne schimbe alegerea geopolitică spre Europa”, susține viceprim-ministrul, Andrei Spînu, scriu jurnaliştii americani. Declarația a fost făcută din biroul său în care au fost stinse becurile pentru a economisi lumina și din care se vede o porțiune a centrului Chișinăului, unul dintre locurile preferate ale protestatarilor plătiți de Ilan Șor. Politicianul fugar conduce manifestațiile din Israel, dar prin intermediul înregistrărilor video, cheamă oamenii în stradă și le transmite mesaje. „Trebuie să facem tot ce putem ca să scăpăm de acest Guvern incompetent și să organizăm alegeri anticipate”, susține Ilan Șor.

Însă acesta a refuzat să ofere un interviu jurnaliștilor The New York Times, care au transmis solicitarea purtătorului său de cuvânt.

În octombrie, Ilan Șor și soția sa, Jasmin, o cunoscută artistă din Federația Rusă, au fost incluși în lista sancțiunilor Americii pentru „campanii persistente și cu rele intenții de influențare conduse de Rusia în Moldova”. Tot atunci, organele de drept au efectuat zeci de percheziții în birourile, mașinile și la domiciliile reprezentanților partidului Șor. Descinderile s-au soldat cu ridicarea a 20 de pungi cu milioane de lei, adică în jur de 89 de mii de dolari, bani pe care, spun procurorii, Ilan Șor i-a folosit pentru finanțarea protestelor anti-guvernamentale.

,,Un efort mare și bani au fost investiți în destabilizarea situației din țara noastră”, a declarat Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție.

În urma unei investigații jurnalistice, Șor a recunoscut că oferit bani manifestanților, iar Verejanu susține că doar jumătate din ei sunt plătiți pentru că nu-și permit să achite transportul și mâncarea. Una din protestatare, Maria Muntiu, de 80 de ani, susține că ea nu a ieșit în stradă pentru bani, ci ca să-și arate nemulțumirea față de faptul că nu mai poate achita căldura. Tot ea spune că Moldova are nevoie de un ,,președinte adevărat ca Putin”, care să pună interesele țării pe primul loc în fața „jocurilor geopolitice ale Americii” și care să ofere energie ieftină. Iar Maia Sandu, în opinia ei, „încearcă să-i înghețe până la tăcere”.

Partidul Șor, finanțat de Kremlin

Multe persoane, între care oficiali americani, iau în calcul că o parte din sursele financiare ale partidului Șor sunt din Rusia, ceea ce este ilegal. Liderul formațiunii respinge acuzațiile și a atacat în instanța superioară sentința din 2017, prin care a fost condamnat la șapte ani și jumătate de pușcărie, pentru furtul miliardului. El susține că este o victimă a corupției din sistemul de justiție.

Între timp, spectacolul pus în scenă de partidul Șor, care repetă propaganda Kremlinului despre război și organizează proteste plătite împotriva crizei energetice generate de Rusia, denotă una dintre tacticile preferate ale Moscovei, adică cea de a-și impune viziunea în fostele republici sovietice și stârnește o criză, iar mai târziu, direct sau indirect, oferă soluția cu privire la acceptarea hegemoniei rusești, arată jurnaliştii americani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…