New York Times: Alegerile prezidenţiale din România, o problemă de încredere

New York Times: Alegerile prezidenţiale din România, o problemă de încredere

Adevărata bătălie în alegerile de duminică este care dintre candidaţi, care par de acord asupra problemelor importante, îi poate poate convinge pe români că nu va slăbi instituţiile democratice şi centraliza puterea în jurul unui singur partid, ca în Ungaria, comentează New York Times online.

La suprafaţă, aceste alegeri sunt un concurs între doi veterani politici care sunt de acord asupra celor mai multe dintre problemele importante, de la lupta împotriva corupţiei endemice şi până la continuarea unor relaţii foarte strânse cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, comentează Rick Lyman şi Kit Gilletnov pentru prestigiosul cotidian american într-un material intitulat "Pentru români, alegerile prezidenţiale ţin de o problemă de încredere".

"Nu-mi place să critic un vecin, dar pot să asigur că sunt un social-democrat", a declarat premierul de stânga Victor Ponta , în vârstă de 42 de ani, care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur, în urmă cu două săptămâni. "Sunt un premier proeuropean şi proamerican, aşa că România va continua această direcţie în viitor", a adăugat el.

Oponentul său, primarul de dreapta la Sibiului Klaus Iohannis , în vârstă de 55 de ani, este la fel de vocal. "Orientarea mea este către Vest", a declarat el, adăugând că "ceea ce se întâmplă în Ungaria acum nu este o democraţie care se îndreaptă în direcţia bună".

Niciun lider român nu este susceptibil, în opinia NYT, să se compare cu Viktor Orban, cel mai puternic om din Ungaria, cu care România are o relaţie "pusă pe harţă", alimentată de tensiuni cu privire la etnicii maghiari. De asemenea, niciun lider politic român nu este susceptibil, ca Orban, să promoveze relaţii mai strânse cu Rusia, care rămâne foarte nepopulară în România, apreciază publicaţia.

Însă mulţi analişti politici - şi Iohannis - se întreabă dacă Ponta, în pofida dezminţirilor, ar putea spori controlul Guvernului asupra unor instituţii independente, ca de exemplu tribunalele, în jurul unui populism naţionalist.

"Nu am încredere în el. Pur şi simplu n-am încredere în el, mai ales atunci când este vorba despre administrarea justiţiei şi de statutul legislaţiei", îl citează NYT pe Iohannis

Ponta apreciază că această neîncredere este deplasată şi-i acuză pe oponenţii politici că încearcă să-i păteze reputaţia în Uniunea Europeană la Bruxelles şi la Washington. "Este doar o minciună", a denunţat el, adăugând "este doar o şmecherie de campanie".

Ponta a obţinut cel mai bun scor (40%) dintre cei 14 candidaţi pe 2 noiembrie, fiind susţinut în zonele rurale din estul şi sudul ţării, dar şi în Bucureşti, iar Iohannis (30%) în Transilvania.

"Una dintre bătăliile politice centrale în România, în ultimul deceniu, vizează independenţa procurorilor, capabili să eradicheze corupţia, "scrie NYT citându-l pe Sorin Ioniţă, preşedintele Expert Forum, un grup de cercetare privind politicile publice cu sediul în Bucureşti. Peste 1.000 de oficiali, inclusiv fostul premier Adrian Năstase , unul dintre mentorii lui Ponta, au fost condamnaţi pentru corupţie, notează publicaţia.

Ponta promite să continue campania anticorupţie, preconizând că acest lucru va ajuta ţara să depăşească deficitul bugetar prin lupta împotriva evaziunii fiscale. Însă analiştii se tem că, în pofida promisiunilor, el va influenţa sistemul. Cu toate că se tem că Ponta va conduce ţara pe o cale mai puţin transparentă, analiştii nu-l compară totuşi cu Orban. "Orban este un ideolog", a declarat pentru publicaţie Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene, adăugând că "Ponta nu e aşa. E oportunist. El adună cât mai multă putere, dar când întâmpină rezistenţă se opreşte".

"Problema crucială pentru România, în cazul în care Ponta obţine victoria duminică, aşa cum se aşteaptă, va fi dacă Occidentul va continua să exercite presiuni asupra lui pentru a menţine independenţa tribunalelor şi urmărirea oficialilor corupţi", scrie NYT citându-l pe Ghinea.

"Altfel spus, tentaţia de a copia modelul Orban ar putea să fie prea puternică pentru a-i rezista", apreciază ziarul american, adăugând că "problema care îngrijorează Europa şi Statele Unite este dacă alţi autoritarişti incipienţi îl vor imita pe Orban".

 


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!