Pe fondul unui război disperat de supraviețuire națională, Zelenski duce o campanie pentru a-i da afară pe escrocii din guvern. Prin contrast, într-o încercare disperată de a rămâne în funcție, Netanyahu duce o campanie pentru a-i păstra, scrie Bret Stephens în NYT.

„Vreau ca acest lucru să fie clar: nu se va reveni la ceea ce a fost”, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu referire la corupția din țara sa. El a apărut din nou pe prima pagină a ziarelor după ce l-a concediat pe ministrul adjunct al infrastructurii, suspectat că face parte dintr-un grup de responsabili care au acceptat mită în schimbul unor contracte. A doua zi, Zelenski a luat și alte măsuri, interzicând oficialilor guvernamentali să călătorească peste hotare, posibil ca să-i împiedice să depoziteze eventuale venituri ilicite și, în același timp, să-i asigure pe donatorii internaționalii că este un partner onest și de încredere.

Duminică, un alt lider mondial, Benjamin Netanyahu, a demis și el un oficial pentru corupție, doar că în cazul lui este o cu totul altă poveste. El a fost obligat de o decizie a Curțiii Supreme să-l înlăture din funcțiile de ministru de interne și al sănătății pe Aryeh Deri, condamnat pentru fraudă fiscală.

Premierul israelian s-a conformat „cu inima grea, cu amărăciune și sentimente foarte dificile”, după cum s-a exprimat într-o scrisoare pe care a citit-o într-o ședință a cabinetului său. Netanyahu va continua să preseze pentru o modalitate de a-l include pe Deri în guvern - el ar putea să-l facă eventual vicepremier.

Există un mare contrast între cei doi lideri. Pe fondul unui război disperat de supraviețuire națională, Zelensky duce o campanie pentru a-i da afară pe escrocii din guvern. Dimpotrivă, într-o încercare disperată de a rămâne în funcție, Netanyahu duce o campanie pentru a-i păstra, scrie Bret Stephens în NYT.

Netanyahu nu s-a dovedit a fi un Nixon al Israelului

„Ani de zile, am avut opinii ambivalente despre Netanyahu. Nu este un tip simpatic. Tatăl său a spus despre el că «nu știe să dezvolte maniere care să captiveze oamenii prin laudă sau grație». Mulți dintre adversarii săi politici i-au fost cândva suflete pereche din punct de vedere ideologic, dar au fost în cele din urmă alungați de lipsa sa de scrupule.

«După codul meu moral, acesta este un păcat pentru care nu există iertare, nici măcar de Yom Kippur», a declarat Avigdor Lieberman, fost ministru al apărării, despre fostul său șef, după ce a afirmat că Netanyahu a autorizat anchete private asupra familiei sale.

Partea bună a lui Netanyahu a fost că și-a făcut treaba cu pricepere. Israelul a prosperat din punct de vedere economic sub mandatul său. A stabilit legături înfloritoare cu foștii adversari din Africa și din lumea arabă. A izbutit lovituri de informații năucitoare și a diminuat foarte mult puterea Iranului în Siria fără a declanșa un război total. În plus, în pofida reputației sale de aruncător de flăcări de dreapta, de obicei a guvernat mai aproape de centru decât de extreme.

Din aceste motive, l-am numit cândva pe Netanyahu un Richard Nixon al Israelului. Dar acest lucru s-a dovedit a fi profund nedrept - pentru Nixon. Cel puțin au existat limite în privința a ceea ce al 37-lea președinte american a fost dispus să facă sistemului de guvernare constituțional pentru a se menține în funcție.

Cum s-a schimbat premierul israelian

Nimic asemănător nu se poate spune despre Netanyahu, care își folosește acum majoritatea parlamentară de 64 de locuri (obținută cu mai puțin de 50% din totalul voturilor) pentru a obține o reorganizare radicală a sistemului judiciar ce ar permite Knesset-ului să anuleze sentințele Curții Supreme cu majoritate simplă.

Conservatorii americani care sunt înclinați din reflex să îl susțină pe Netanyahu s-ar putea întreba cum s-ar simți în legătură cu un sistem în care Chuck Schumer ar putea folosi majoritatea sa simplă din Senat pentru a anula hotărârile Curții Supreme, cum ar fi decizia Dobbs privind avortul.

Acest aspect este cu atât mai important pentru Israel, care nu dispune de o constituție formală și de separarea puterilor, care facilitează garantarea drepturilor minorităților în fața unui regim majoritar. După cum spunea un lider israelian în 2012, «Diferența dintre țările în care drepturile există doar pe hârtie și cele cu drepturi reale este o instanță puternică și independentă», adăugând: «În țările fără un sistem judiciar puternic și independent, drepturile nu pot fi protejate».

Numele acelui lider israelian: Benjamin Netanyahu.

Ce s-a schimbat? Netanyahu și-a creat probleme legale , ceea ce i-a prilejuit un interes personal în a subordona sistemul judiciar. Partenerii săi de coaliție sunt disperați să obțină o scutire permanentă de la serviciul militar pentru studenții ultraortodocși, ceva față de care sistemul judiciar s-a împotrivit pe bună dreptate din motive de egalitate.

Dar Netanyahu a avansat și el pe cursul democrației iliberale, printre ai cărei alți promotori de frunte se numără Viktor Orban din Ungaria și Jair Bolsonaro din Brazilia. O guvernare populistă hiperpersonalizată, obținută prin distrugerea mecanismelor de control instituționale este modul în care democrațiile se transformă în mobocrații. Acesta este motivul pentru care părinții fondatori ai Americii au construit sistemul nostru așa cum au făcut-o.

După ultimele alegeri din Israel, am scris că a fost greșită afirmația precum că Israelul se confruntă cu un fascism iminent. Cred în continuare că așa este: societatea civilă israeliană rămâne puternic motivată, liderii săi militari rămân angajați față de normele democratice și chiar și Netanyahu a trebuit să se încline în fața instanței prin concedierea lui Deri. Alte democrații au supraviețuit unor lideri mult mai răi, inclusiv, destul de recent, a noastră.

Dar dacă Israelul vrea să persevereze, trebuie să conserve și respectul moral al prietenilor săi cinstiți. Este păcat că, astăzi, cel mai mare lider al poporului evreu locuiește la Kiev și nu la Ierusalim”, conchide Bret Stephens.