Netanyahu nu va fi primit de Obama și nici de Kerry în timpul vizitei pe care o va efectua în SUA în martie (oficial)

Netanyahu nu va fi primit de Obama și nici de Kerry în timpul vizitei pe care o va efectua în SUA în martie (oficial)

Președintele american Barack Obama și secretarul de stat John Kerry nu se vor întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul vizitei pe care acesta din urmă o va efectua în SUA pe 3 martie la invitația Congresului, Casa Albă și Departamentul de Stat motivând această decizie prin inoportunitatea unei astfel de reuniuni în contextul alegerilor legislative ce vor avea loc în aceeași lună în Israel, transmit agențiile Reuters și EFE.

Anterior, Administrația Obama și-a manifestat nemulțumirea față de invitația pe care președintele Camerei Reprezentanților, republicanul John Boehner, i-a adresat-o lui Netanyahu să susțină un discurs în fața Congresului american fără să se coordoneze cu executivul de la Washington.

Majoritatea republicană din Congres și premierul israelian susțin adoptarea unei linii mai dure față de Iran, poziție care diferă de cea a Administrației Obama, care consideră că o astfel de politică ar îngreuna și mai mult negocierile privind dosarul nuclear iranian.

Totuși, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al SUA, Bernadette Meehan, a menționat că nu divergențele cu privire la Iran au determinat decizia ca Netanyahu să nu fie primit la Casa Albă, ci 'practica obișnuită' a Casei Albe ca președintele 'să nu se întâlnească cu șefi de stat sau candidați în apropierea datei alegerilor, pentru a evita speculațiile cu privire la influențarea votului democratic din alte state'.

Același argument a fost invocat și de purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, pentru a justifica neprimirea lui Netanyahu de către John Kerry.

Tot joi, site-ul Bloomberg a relatat că premierul israelian și serviciile secrete Mossad au disensiuni profunde cu privire la instituirea de noi sancțiuni împotriva Iranului, surse oficiale israeliene avansând ulterior ipoteza că apariția acestei informații este o 'răzbunare' a Administrației Obama după ce opoziția republicană l-a invitat pe prim-ministrul israelian la Washington fără acceptul Casei Albe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”