Pe 13 septembrie, o tânără de 22 de ani, Mahsa Amini, a fost ucisă de poliția morală pentru că a comis „crima” de a nu purta în mod necorespunzător vălul islamic. De la anunțul oficial al morții sale, din cauza unui presupus atac de cord, protestele iranienilor nu mai contenesc, scrie telos.eu.

Ultimele două decenii din Iran au fost bogate în revolte: de la mișcarea verde din 2009 până la protestele față de creșterea prețului la benzină în 2019 care au degenerat în masacre în spatele ușilor închise, iranienii nu au încetat să conteste regimul mullahilor. Totuși, valul de proteste care a zguduit țara de la jumătatea lunii septembrie pare a fi fără precedent în durabilitate și amploare. După marile demonstrații din 2019 care au fost reprimate în trei zile, cu mii de victime, aceasta este prima revoltă a iranienilor împotriva regimului islamic care durează câteva săptămâni, dezvoltându-se zi de zi. Este, de asemenea, prima dată de la apariția Republicii Islamice când demonstrațiile anti-regim sunt organizate de toate clasele sociale. Din nordul spre sudul țării, bogații și săracii participă la demonstrațiile care depășesc granițele socio-profesionale. Elevii și liceenii, adesea însoțiți de cei mai mari, s-au reunit pentru a-și revendica dreptul de a trăi liber, fără constrângerile impuse de regim în numele islamului.

Pentru prima data lupta femeilor este susținută de bărbați

De asemenea, este prima dată când lupta femeilor este susținută de bărbați. Timp de mulți ani, femeile iraniene au luptat singure pe două fronturi: mai întâi, împotriva legilor discriminatorii Sharia impuse de regimul mullahilor, apoi împotriva unui patriarhat care le-a fost complice. Rari erau bărbații care manifestau simpatie pentru cauza femeilor, care își revendicau drepturile interzise de legea islamică sau Sharia. Legea islamică instituționalizează violența împotriva femeilor considerând că viața unei femei valorează jumătate din cea a unui bărbat și că mărturia ei nu poate fi luată în considerație în fața instanței de judecată.

În timp ce de mai bine de patruzeci de ani bărbații le-au subestimat suferința, moartea tinerei Mahsa Amini a trezit conștiințele. Mulți dintre ei au recunoscut în soarta tragică a tinerei pe aceea a surorilor sau fiicelor lor. De atunci, alături de femei, peste tot în Iran, strigă: „Femeie, Viață, Libertate!“ acest slogan care a devenit rapid steagul național al luptei pentru libertate și democrație.

Cea mai semnificativă dimensiune a acestei revolte este tinerețea extremă a manifestanților pe care Republica Islamică nu a ezitat să-i omoare: peste 250 de victime, conform cifrelor oficiale (cu siguranță subestimate), majoritatea aveau între 15 și 20 de ani.

Duminică, 9 octombrie, deținuții de drept comun de la închisoarea Lakan din Rasht, singura închisoare modernă a țării din nordul Iranului, s-au plâns familiilor lor de maltratările pe care ofițerii le aplicau tinerilor protestatari recent arestați. Câteva ore mai târziu, în închisoare a avut loc o revoltă. Unul dintre deținuții care a reușit să comunice cu exteriorul a susținut că deținuții au incendiat sala de mese pentru că le era insuportabil să vadă cum sunt torturați copiii.

Tinerii nu mai vor să fie conduși de mullahi

Acești tineri care s-au născut în Republica Islamică urăsc regimul ayatolahilor. După ce au crescut în fața ecranului computerului și cu telefonul mobil, sunt mai intransigenți decât părinții lor: vor să cadă mullahii. Părinții lor învățaseră să ducă o viață dublă, una liberă de orice constrângere între cei patru pereți ai căminului lor, cealaltă, în public, în conformitate cu cerințele regimului. Părinții lor beau votca seara acasă și țineau rugăciuni colective a doua zi la serviciu. Dar tinerii refuză această ipocrizie. Vor să-și trăiască viața în plină zi, să-și arate viața privată în public, să-și posteze fotografiile pe Instagram, Facebook și Twitter, așa cum fac tinerii de pretutindeni. Ei visează să iasă fără teamă, să nu mai poarte vălul islamic, să danseze și să cânte pe stradă. Astăzi, ei sfidează teroarea și strigă „jos Republica Islamică”, „jos Sharia” și, în mod surprinzător, vizează religia strigând tare și clar: „jos Islamul”, rezultatul a mai mult de patruzeci de ani de represiune în numele religiei.

Totul sugerează că această generație născută sub Republica Islamică este foarte diferită de prima. Este disperată, nu are nimic de pierdut din moment ce viitorul ei este blocat. Dar ceea ce o diferențiază de generația anterioară, în mod paradoxal: tinerii de astăzi, spre deosebire de cei din alte generații, au sprijinul părinților.

Cei născuți după revoluția din 1979 au avut părinți conservatori, aproape complici la ordinea stabilită. Tinerii de astăzi sunt înțeleși de părinți. Aceștia din urmă, care au fost primele victime ale constrângerilor religioase și ale politicii represive a regimului, și-au crescut copiii așa cum și-ar fi dorit ei înșiși să fie crescuți: într-o lume aparte, departe de constrângerile regimului, la adăpost de privirile indiscrete, separate de exterior, între cei patru pereți ai interiorului lor privat. Dar copiii lor s-au trezit repede confruntați cu normele și valorile islamice și incapabili să se adapteze unei societăți afectate de nenumărate crize, care nu le dă spațiu.

Dacă copiii revoluției s-ar putea mulțumi cu libertățile ascunse pe care și le-au creat în privat, nepoții revoluției nu pot. Dacă părinții lor s-au comportat ca și cum Republica mullahilor nu ar exista, tinerii vor să ca aceasta să dispară.

Teroarea regimului nu-i înfricoșează

Instrumentele computerizate nu numai că îi fac să viseze, ci le permit și să acționeze. Apelurile la intimidare și teroare din partea oamenilor legii nu-i mai impresionează, ei se regăsesc pe rețelele de socializare și recurg la acestea pentru a comunica cu lumea liberă. Perfect capabili să sfideze și să ocolească cenzura folosind VPN-uri, tinerii iranieni folosesc rețelele sociale într-un mod fără precedent. Ei reușesc să se conecteze la acestea, să-și coordoneze protestele, să își vizeze revendicările și să își formuleze revendicările clar și precis.

În timp ce observatorii deplâng lipsa unui lider al mișcării de tineret și subestimează potențialul acesteia, ei continuă să se opună unuia dintre cele mai nemiloase regimuri politice ale secolului XXI. Cu sloganurile lor, muzica și videoclipurile lor, au reușit să ajungă pe întreaga planetă și să facă cunoscută lumii dorința lor de a obține libertate și democrație. De la moartea tinerei Mahsa Amini și până astăzi, ne aflăm în fața unei mișcări care știe să se exprime, să se organizeze și să disemineze informații pe canalele pe care le-au creat pe WhatsApp și Telegram. Acești tineri controlează cea mai mică abatere, de la micile detalii la cele mai mari, urmează liniile unei inteligențe colective, exprimate deschis pe Twitter, Instagram și recent pe Club House.

Pe rețelele de socializare, tinerii își au influențatorii, gânditorii, teoreticienii și liderii lor, chiar dacă evită în mod conștient cultul personalității. Acești lideri sunt uneori ascultați și respectați, alteori criticați, denigrați din momentul în care unul dintre ei are ghinionul să pronunțe un cuvânt sau o idee care nu-i atrage pe tineri. Totuși, claritatea cu care sunt formulate revendicările politice, precum și modul coerent în care sunt exprimate disputele, mărturisesc un cadru politic în fruntea acestei revolte care zguduie Republica Islamică de mai bine de o lună. Desigur, aceasta nu seamănă cu organizarea clasică a mișcărilor sociale de către partide politice sau de către sindicate. Însă amploarea și durabilitatea mișcării actuale demonstrează că rețelele sociale sunt capabile să canalizeze furia tinerilor și să-i ofere o expresie politică concretă și de impact, notează telos.eu.

Ne confruntăm cu un tânăr care luptă pentru democrație cu riscul vieții, care vrea să iasă din dominația neagră a religioșilor și să trăiască într-o țară liberă și democratică. Lupta tinerilor iranieni, prin puritatea și radicalismul ei, pune lumea democratică înaintea responsabilităților sale, conchide telos.eu.