Nelu Tătaru: Suntem într-un platou dinţat, a doua cocoaşă din primul val

Nelu Tătaru: Suntem într-un platou dinţat, a doua cocoaşă din primul val

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri seara, că, în ceea ce priveşte situaţia COVID-19, suntem "într-un platou dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val", scrie Newsweek . 

"Noi suntem într-un platou, într-un platou din ăla dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val. Este o lună grea luna septembrie, prin precauţiile pe care trebuie să le asumăm şi să le respectăm toţi. Am avut un 1 septembrie cu reluarea activităţii în restaurante, cu reluarea activităţilor în teatre şi cinematografe, cu reîntoarcerea populaţiei din concedii şi aglomerarea transportului în comun. Va urma 14 septembrie cu deschiderea şcolilor, iar, la fel, o supraaglomerare a transportului în comun, o lună de campanie electorală, alegeri pe 27. Sunt nişte reluări de activităţi pe care le-am preconizat în contextul respectării unor norme", a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că situaţia va putea fi gestionată în măsura în care se vor respecta regulile.

"În măsura în care se vor respecta, vom putea să gestionăm o creştere relativ mică a numărului de cazuri, rămânând în acelaşi platou. În condiţiile în care nu le respectăm, putem transforma acest platou într-o pantă ascendentă", a spus Tătaru.

Întrebat dacă are emoţii legate de începerea şcolii, acesta a declarat că are precauţii.

"Am precauţii, ceea ce ar trebui să avem toţi dintre noi. Precauţii care să trebuie să meargă la un efort comun, la un parteneriat atât noi, ca şi Minister al Sănătăţii, guvern, precum şi părinţi, copii, profesori", a mai afirmat Nelu Tătaru.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…