Politologul Radu Albu Comănescu, lector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și director-adjunct al Biroului pentru Relaţii Internaţionale al Facultăţii de Studii Europene, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cum ar putea decurge negocierile pentru Ucraina și când s-ar putea semna pacea mult așteptată.

Din start, el vorbește despre diferența care ar trebui făcută între negocierile din perioada de început a războiului și cele din prezent. În prima parte ar fi vorba despre negocieri neoficiale sau cel mult semioficiale, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe.

„Părerea mea este că va trebui să facem diferența între negocierile din perioada de început a războiului și cele din ultima perioadă. Primele s-au purtat neștiind comportamentul celor doi actori pe teren și atunci, evident, negocierile aveau un conținut ridicat de mediere. Mai cu seamă cele din septembrie 2022, când administrația Biden se temea că Rusia ar putea folosi o armă nucleară tactică. Discuțiile de atunci au avut ca scop să prevină folosirea armelor nucleare, într-un conflict în care Europa ar fi plătit un preț extraordinar de mare. Ulterior, după ce s-a văzut că liniile roșii trasate de Rusia nu corespund acelor fantasme sau proiecții occidentale care aveau în prim plan sentimentul că Rusia va folosi armele nucleare, din acest moment avem de-a face cu o schimbare de conținut și probabil și o raportare diferită la Rusia. Asta înseamnă că dacă anterior discuțiile și medierea aveau ca scop principal reducerea agresivității Rusiei, de acum negocierile, așa cum se pare că deja au început, vin deja cu un conținut, cu o structurare pe puncte care să convină celor două părți”, spune profesorul clujean.

Cum au „lucrat” americanii

În același timp, primele negocieri au fost purtate îndeosebi pe canale neoficiale sau secundare. Atunci, jurnaliștii postului american de televiziune NBC News au aflat că foşti oficiali americani s-au întâlnit cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov. Printre ei și cunoscutul Richard Haass , fost diplomat american de top şi preşedinte demisionar al Consiliului pentru Relaţii Externe, dar şi doi foşti consilieri ai Casei Albe. Luat prin surprindere, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe chestiuni de securitate naţională, John Kirby, a recunoscut că avea informații despre aceste tatonări, însă a ținut să precizeze că nu au fost inițiate de președintele Joe Biden.

Practic, acele contacte au făcut parte din așa-numitul „track two” al diplomației, canalul 2. Prin acest track two, autoritățile statelor respective fac tatonări utile privind disponibilitatea celuilalt de a face pași spre o anumită înțelegere, dar fără o implicare oficială. Există și un alt canal de negicieri, semioficial: canalul 1,5, care implică deja trimiterea unor experți, foști diplomați și foști demnitari, dar care în acesl moment nu ocupă neapărat poziții publice oficiale.

„Iată de ce aș face în primul rând o deosebire între negocierile care au avut loc, într-adevăr, mai puțin pe canalele oficiale și cele care implică delegații oficiale. Și îmi aduc aminte de o delegație a celor de la Council on Foreign Affairs american, condus de Richard Haas, care au avut loc undeva prin sfârșitului 2022. Acei diplomați americani s-au dus să negocieze cu Rusia cu titlul personal. Exact la fel cum s-a negociat la Oslo pe tratatul de pace între israelieni și palestinieni, pornind deci din sfera privată, ca apoi să fie susținut de organele, de stat. O asemenea deplasare era menită să arate că există canale de comunicare, că ostilitatea nu este atât de mare și că, evident, posibilitatea de a găsi un punct comun sau mai ales ceea ce se numea, sau ceea ce Sun Tzu numește podul auriu, retragere practic de salvarea onoarei pentru Rusia, putea fi găsit. Asta era atunci”, mai spune profesorul.

Trump și metaforele

În cele ce urmează, administrația Trump pregătește negocieri importante cu cele două combatante, Rusia și Ucraina. Ar fi vorba în principiu despre discuții la o masă în trei, dar diplomații americani au și alte variante.

„Într-adevăr, Trump declarase că va încheia acest război în 24 de ore, ceea ce, bine, era o declarație mai degrabă metaforică. Anterior, perioada s-a întins la 100 de zile și apoi chiar la 6 luni. Aceste 100 de zile, 6 luni, au practic o structură, ca să spun așa, în spate, nu sunt vorbe goale, în sensul în care, pe această cronologie, s-a construit un plan de negociere care privește următoarele date”, explică expertul.

Discuțiile ar porni de la realitatea că Ucraina nu va deveni membru NATO, cel puțin în următoarele decenii. De altfel, acest lucru era cât se poate de clar și în timpul administrațiilor anterioare din SUA, pentru că nici măcar Joe Biden sau Barack Obama nu au avut niciun un moment în vedere acceptarea Ucrainei în alianță.

Condițiile care ar putea să stea la baza păcii

„Cert e că Ucraina nu va deveni membru NATO și își va declara neutralitatea. Doar că interdicția aderării la NATO va fi practic oficializată de unul din summit-urile NATO care vor urma, probabil mai degrabă după încheierea păcii decât înainte. Acest aspect este încă o dată negociabil în funcție și de ce dorește fiecare din cele două părți. În schimb, Ucraina va deveni un membru al Uniunii Europene până în 2030. Pe de altă parte, Uniunea Europeană își va asuma obligațiile reconstrucției postbelice a țării. Pe de altă parte, Ucraina, cu un soi de punct 3 aș spune, nu își va reduce dimensiunea armatei iar americanii vor continua să susțină modernizarea forțelor militare ucrainene. Aici vor fi avantajate Statele Unite, care vor avea ca bonus și o piață de vânzare. Tipic Donald Trump, dacă ne gândim la stilul său de a tranzacționa orice”, susține profesorul.

Dar asta nu este tot. În continuare, Ucraina se va obliga să nu încerce să obțină înapoi prin forță teritoriile deja ocupate de Rusia. Lucru care nu exclude posibilitatea ca Ucraina să recupereze ulterior aceste teritorii, dar exclusiv pe cale diplomatică, după o ipotetică schimbare de regim la Moscova.

„Alte prevederi care au scăpat sau au ajuns poate nu întâmplător să răsufle înainte negocierilor ar fi că Ucraina se va reține, de pildă, să folosească orice fel de presiune militară și diplomatică asupra Rusiei pentru a redobândi teritoriile ocupate. Ceea ce foarte probabil înseamnă Crimeea, în primul rând, dar și acest pod terestru care include oblasturile Lugansk și Donetsk, precum și tot ceea ce construiește, practic, zona de ocupație din sud-estul Ucrainei. Dar, totodată, Ucraina nu va recunoaște suveranitatea Rusiei asupra acestor teritorii. Și atunci, practic, avem un spațiu temporal în care, probabil, populația din zona respectivă sau un regim rus mai favorabil ori poate o nouă antantă ruso-ucraineană să gestioneze problema în comun și să decidă ce se va întâmpla pe viitor cu aceste teritorii. Dar, deocamdată, cel puțin până la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, asemenea, pretenții teritoriale ale Kievului nu vor fi emise”, adaugă expertul.

Ce concesii așteaptă Rusia

Evident, în planul de negociere american sunt incluse și discuțiile privind ridicarea unor sancțiuni care au fost impuse Rusiei. Nu întâmplător, în Uniunea Europeană se vorbește deja despre ridicarea interdicției de a importa gaz rusesc. Potrivit Financial Times, oficialii europeni iau în calcule reluarea vânzărilor de gaz rusesc prin conducte către țările Uniunea Europeană. Decizia ar duce la scăderea prețurilor uriașe ale energiei în Europa, dar este văzută și ca parte a unui potențial acord de încheiere a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

„Ce-aș mai putea spune e că au fost introduse și sancțiunile în negociere. Evident, Rusia dorește să scape măcar de oparte din sancțiuni și am văzut acum că avem exact aceleași țări care consideră că nu pot trăi fără mama Rusie, adică fără gazele Rusiei. Vorbesc în primul rând de Germania, ceea ce este o lovitură foarte urâtă adusă diplomației germane și credibilității pe care această țară o mai are în Europa și în lume. Aceste sancțiuni, adică o bună parte din aceste sancțiuni vor fi ridicate imediat după încheierea acordului, iar altele, dacă e să ținem cont de ceea ce propun americanii, ar urma să fie ridicate în decurs de trei ani, totul depinzând de respectarea, de către Rusia, a parametrilor acordului de pace. Și atunci, de pildă, restricțiile pe importul de energie rusească în Uniunea Europeană pot fi ridicate. Pe de altă parte, prin vânzarea gazului rusesc în Uniunea Europeană se vor percepe unele taxe care vor merge către reconstrucția ucraineană”, subliniază Radu Albu.

De asemenea, Ucraina ar urma să facă o serie de concesii pentru minoritatea rusă, una foarte numeroasă. Acest lucru ar fi devenit oricum realitate, pentru că una dintre obligațiile oricărui stat care vrea să facă parte din Uniunea Europeană este să asigure condiții și să protejeze toate minoritățile, adică una dintre valorile europene.

Unde se poticnesc discuțiile

În schimb, Rusia ar avea rezerve să accepte un contingent militar format din trupe NATO care să se asigure că acordurile de pace nu vor fi încălcate. Aici va fi, anticipează Radu Albu, mult de negociat.

„Ce nu a prins până acum și încă se discută, în condițiile în care Rusia nici nu vrea să audă de așa ceva este vorba de prezența unui contingent militar într-o zonă tampon. Evident, depinde foarte mult și în ce zonă și depinde de poziționare, dar și de compoziția acestui contingent. De pildă, rușii ar fi foarte mulțumiți ca soldații care sunt implicați să fie maghiari și slovaci sau din națiunile pro-ruse. Germania a venit cu o idee, pe un canal diplomatic 1,5, deci semioficial. Este vorba de Wolfgang Ischinger, care multă vreme a fost președintele Conferinței de securitate de la München. El a venit cu o idee pe care unii o consideră absolut halucinantă, anume ca soldații care ar trebui să mențină pacea, mai ales aproape de linia frontului, să fie chinezi, coreeni, deci forțe evident favorabile Rusiei. Și pe ideea venind din partea unui german, care a avut un rol atât de proeminent în relațiile internaționale timp de un deceniu, ridică foarte multe semne de întrebare cu privere la cât de dedicată unei păci care să asigure securitatea în estul Europei, este Germania și în acest moment”, evidențiază Albu.

Următorul pas după ce americanii au transmis aceste idei rușilor va fi organizarea unei prime întâlniri la cel mai înalt nivel între Donald Trump și Vladimir Putin, pentru a negocia fiecare dintre aceste puncte.

Calendarul negocierilor: pacea ar putea fi semnată pe 9 mai

„Din câte am înțeles, programul de negocieri ar fi o întâlnire, într-adevăr, sau un apel telefonic între Putin și Trump cel târziu la începutul lunii februarie. După ce americanii vor lua temperatura Kremlinului, undeva în a doua jumătate a lui februarie, ar urma să existe o întâlnire și cu ucrainenii. Și atunci, pe baza acestei medieri, să poată exista undeva o întâlnire între Trump, Zelenski și Putin în prima jumătate a lunii martie, din nou cel târziu. Chiar dacă această întâlnire ar avea loc nu neapărat trilateral, cât de două ori bilateral, în format Trump-Putin, Trump-Zelenski. Pentru că Zelenski a refuzat să se întâlnească cu Putin pentru orice negociere. Și atunci, luna martie ar putea fi o perioadă cheie pentru acceptarea acestui plan de pace”, punctează expertul.

Din acel moment, negocierile de pace ar urma să se intensifice, într-un caz ideal, pentru a pune capăt masacrului din Ucraina, speră Donald Trump.

„În funcție de cum va fi aprobat de către ucrainieni și de ruși acest parcurs de negociere propus de americani, vor putea continua negocierile sau se poate intra chiar într-un proces asidu de negocieri. Pentru că se propune data de 20 aprilie, adică de Paște, ca dată a unui armistițiu pe front. Aici întrebarea este dacă armistițiul va fi respectat de ambele părți și pe toată lungimea frontului. Încheierea războiului și semnarea păcii ar fi prevăzută, cel puțin așa și-ar dori americanii, pe data de 9 mai. Ar fi o simbolistică americană ce ar corespunde împlinirii a 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cel puțin așa și-ar dori Trump și negociatorii americani”, conchide Radu Albu Comănescu.

UE va avea rol deorativ la negocieri, dar va duce greul reconstrucției Ucrainei

Uniunea Europeană sau China ar putea contribui la acest proces de pace, însă administrația Trump nu are încredere deplină în ele și nici nu și-ar dori să le acorde un rol important. În atare situație, Uniunea Europeană va avea mai degrabă un rol decorativ, ceea ce arată și faptul că și-a pierdut enorm din greutate în ultimii ani.

„Uniunea Europeană va avea în principiu un rol mai degrabă decorativ. Uniunea Europeană va primi un loc la masa negocierilor, dar în niciun caz un rol prea important. Europenii vor primi cumva din politețe un loc, dar scaunul lor va fi undeva la marginea mesei. La ce mă refer? Uniunea Europeană poate să contribuie într-adevăr la reconstrucția postbelică a Ucrainei. Asta înseamnă investiție economică post-factum. Și atunci avem o chestiune de genul, Uniunea Europeană are dreptul să rămână la masă, dar nu pentru că în acest moment ar fi entitatea care a șlefuit sau a trasat principiile de pace în Ucraina. Deci va primi mai degrabă un rol din politețe din partea lor care au într-adevăr capacitatea militară să schimbe sistemul geopolitic internațional. Pentru că Uniunea Europeană în loc să fie unită e mai divizată ca oricând între blocul vestic și cel estic”, încheie Radu Albu Comănescu.