Necula (MFE): 160.000 de persoane nu au acte de identitate în România

Necula (MFE): 160.000 de persoane nu au acte de identitate în România

160.000 de persoane nu au acte de identitate în România, iar apelurile de proiecte lansate luni vor rezolva această problemă, a declarat, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Ciprian Necula, în cartierul Giulești-Sârbi.

'O statistică a MFE spune că avem 160.000 oameni fără acte în România. Imaginați-vă că e grav. Acești oameni n-au acces la niciun fel de drept. Prin programul acesta sperăm să rezolvăm problema (Ghidul pe obiectivul specific 4.1 'Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome' n.r.). Există un cerc vicios care ține captiv orice om fără acte. Dacă nu ai act de identitate nu o să ai niciodată un loc de muncă, nu o să mergi la școală și generezi o problemă pe generații întregi. Cum se obține asta? Trebuie să fie asistați să obțină acte. Copiii de exemplu dacă au trecut de vârsta de 1 an e un proces tardiv de înregistrat care costă în medie 1.000 de euro și durează un an. Pentru un om fără acte e o avere întreagă. Acești bani există în proiect. Pot fi folosiți pentru a fi asistați acești oameni să obțină certificat de naștere', a spus Necula.

El a precizat că cea mai mare problemă în obținerea unui buletin este lipsa unui domiciliu.

'Pentru buletin cea mai mare problemă este lipsa unui domiciliu. Există legislație acum care permit oamenilor fără domiciliu să obțină un act de identitate permanent. Pentru asta cineva trebuie să asiste acești oameni în relațiile cu ofițerii care cer tot felul de acte, pun tot felul de întrebări și oamenii nu sunt dispuși să participe dintr-un motiv foarte simplu: o zi pierdută înseamnă a nu mânca în ziua următoare. Oamenii aceștia trăiesc din resurse marginale, din colectat plastic, fier vechi și așa mai departe și nu au cum să renunțe la o zi de muncă. Lucrăm în Guvern pentru a schimba și legislația în domeniu pentru că este restrictivă. Faptul că nu ai domiciliu nu înseamnă că nu ești cetățean român', a mai arătat secretarul de stat.

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis, luni, pe platforma MySMIS două apeluri de proiecte, în valoare de 350 milioane euro, care își propun reducerea sărăciei în comunitățile marginalizate.

'Am lansat două ghiduri specifice care se referă la populații în situații de vulnerabilitate socială și economică. Este o abordare unică pentru România, respectiv abordări integrate în care problemele multiple ale comunității le tratezi în același timp, de sănătate, de identitate — mă refer la actele de identitate, educație, locuire, infrastructură și așa mai departe. În București avem zone marginale, zone în care oamenii sunt săraci și nu din cauza lor, ci a contextului în care se află și a ignoranței a unor administrații locale', a mai afirmat Necula.

Potrivit comunicatului MFE, apelurile abordează problema sărăciei în mod integrat, prin măsuri din toate domeniile cheie pentru incluziunea socială: ocupare, educație, locuire, sănătate, servicii sociale și anti-discriminare, adresate atât celor mai săraci copii, cât și familiilor lor. Autoritățile locale, organizațiile neguvernamentale, partenerii sociali și societățile comerciale care doresc să aplice au la dispoziție două linii de finanțare separate: Obiectivul Specific 4.1. — Dezvoltare locală integrată în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome și Obiectivul Specific 4.2. — Dezvoltare locală integrată în comunitățile marginalizate (indiferent de dimensiunea populației de etnie romă).

Practic, autoritățile locale și/sau organizații neguvernamentale și societăți comerciale trebuie să identifice o comunitate marginalizată și să propună un plan integrat de ameliorare, pe baza unei analize la fața locului. Bugetul maxim poate fi de 6 milioane de euro.

Ministerul Fondurilor Europene va evalua proiectele depuse din perspectiva analizei la fața locului și a măsurilor propuse de promotorii proiectelor, grila de punctaj 'încurajând o abordare complexă, care să răspundă mai multor nevoi ale oamenilor din comunitățile sărace'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”