Neamu: Noaptea Muzeelor - record de participare; 242.473 de vizitatori în 79 de obiective cuantificate

Neamu: Noaptea Muzeelor - record de participare; 242.473 de vizitatori în 79 de obiective cuantificate

Cea de-a XVIII-a ediţie a evenimentului Noaptea Muzeelor a înregistrat un record de participare, până în prezent, fiind anunţaţi 242.473 de vizitatori la 79 de obiective cuantificate, dintre cele 251 participante în întreaga ţară, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Dragoş Neamu, coordonatorul Departamentului de proiecte culturale şi relaţii internaţionale al RNMR.

"E prima oară când văd în Bucureşti coadă la absolut fiecare obiectiv, indiferent de cât e de cunoscut, de tradiţia participării în altă ediţie a Nopţii Muzeelor. Practic, tot Bucureştiul a fost între cozi. E record de participare, după toate cele 17 ediţii, pentru că, iată, cifrele pe care le avem acum, sunt cifre care ţin cont de numărul de bilete gratuite rupte la intrarea în muzee, dar sunt foarte multe alte intrări unice, care au fost după epuizarea acestor bilete. Unele muzee au scăpat controlul, nici nu au mai putut să participe, din cauza faptului că nu au mai avut bilete gratuite. Iar chestia asta să se epuizeze la multe muzee biletele de intrare după trei-patru ore de la deschidere nu s-a mai văzut", a spus Neamu.

El a precizat că 251 de obiective din întreaga ţară şi-au deschis porţile cu prilejul Nopţii Muzeelor, organizatorii înregistrând, până în prezent, 242.473 de vizitatori de la cele 79 de obiective cuantificate.

Potrivit managerului Nopţii Muzeelor, printre rezultatele raportate până în prezent se numără:

* Cluj:
- Muzeul de Artă - 16.800 de vizitatori;
- Muzeul Etnografic - 5.447 de vizitatori;
- Muzeul de Geologie - 2.967 de vizitatori;

* Iaşi:
- Muzeele Complexului Muzeal Iaşi - 34.647 de vizitatori;
- Muzeul Regina Maria - peste 19.000 de vizitatori;

* Tulcea - 11.325 de vizitatori;

* Sibiu
- Muzeul Astra - 11.000 de vizitatori;

* Suceava:
- Complexul Muzeal Bucovina - 13.909 de vizitatori;

* Târgovişte
- Complexul Curtea Domnească - 10.738 de vizitatori;

* Alba Iulia - aproape 1.000 de vizitatori;

* Bucureşti:
- Muzeul Naţional de Geologie - 17.195 de vizitatori;
- MMB şi muzeele din subordine - 9.323 de vizitatori;
- Muzeul Naţional al Ţăranului Român - 6.000 de vizitatori;
- Muzeul Abandonului, deschis în Librăria Seneca Anticafe - 1.500 de vizitatori;
- Arcul de Triumf - 11.000 de vizitatori;
- Muzeul Naţional al Literaturii Române şi muzeele din administrare - 11.000 de vizitatori;
- Primăria Municipiului Bucureşti - Palatul Administrativ - 1.500 de vizitatori.

Dragoş Neamu consideră că acest record de participare se datorează atât aşteptării timp de doi ani a evenimentului, imposibil de realizat fizic din cauza pandemiei de COVID-19, cât şi gratuităţii accesului în instituţiile muzeale.

"În momentul de faţă, mă gândesc la două cauze. Cea copleşitor dominantă este aşteptarea de doi ani de zile în care lumea a tot stat, a aşteptat şi a acumulat aşa un chef şi dor de oportunităţi culturale şi, mai ales, dintr-astea speciale. Al doilea motiv este că, totuşi, în actualul context de prăbuşire economică şi socială din România, pentru că preţurile au luat-o razna, inflaţia nu mai zic şi, în general, e foarte greu pentru foarte mulţi să mai asigure traiul, faptul că, totuşi, a fost gratuit a contat enorm. Sunt foarte mulţi consumatori de artă, de cultură, de muzee, pentru care 10 sau 20 de lei, preţul de intrare la muzeu, reprezintă la un moment dat prea mult, în contextul în care trebuie să asiguri traiul minimal pe cheltuieli din astea absolut vitale, de la cele de energie, utilităţi, până la cele de mâncare. 10 - 20 de lei chiar reprezintă o sumă mare pentru orice om ca să intre într-un muzeu. Şi toate astea, puse cap la cap, au dat cifrele astea incredibile. Pur şi simplu, au fost şiruri de oameni, şiroaie, nu numai în Bucureşti, ci în toată ţara. Bucureştiul a fost, practic, o coadă sudată, de la un capăt la altul", a precizat managerul Nopţii Muzeelor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”