Neamţ: Tânăr reţinut de poliţişti după ce în locuinţa sa a fost descoperită o cantitate importantă de droguri
Un tânăr de 24 ani, din Piatra-Neamţ, a fost reţinut de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate după ce la locuinţa sa a fost găsită, în urma unei percheziţii, o cantitate importantă de droguri, au informat joi reprezentanţi ai IPJ Neamţ.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul şef adjunct Robert Costan, a menţionat presei că poliţiştii au ridicat peste 1.300 de comprimate de culoare verde, 500 de grame de substanţă cu aspect de rezină de canabis, 50 de grame de substanţă cu aspect de canabis, 100 de grame de substanţă susceptibil a avea efecte psihoactive şi 10 grame de substanţă activă pentru prepararea substanţelor psihoactive.
De asemenea, au fost ridicate un cântar electronic şi două telefoane mobile.
"Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul şi-ar fi procurat drogurile dintr-o ţară membră a Uniunii Europene şi le-ar fi introdus în ţară, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializarea către diferite persoane din localitate", a declarat Costan.
Tânărul a fost reţinut şi va fi prezentat joi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibil a avea efecte psihoactive.
Acţiunea IPJ Neamţ a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, în activităţi fiind angrenaţi şi poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi jandarmi din Neamţ. AGERPRES