Neamţ: Preşedintele CJ, Ionel Arsene, nu mai este sub control judiciar

Neamţ: Preşedintele CJ, Ionel Arsene, nu mai este sub control judiciar

Curtea de Apel Bacău a admis contestaţia făcută de Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean şi al Organizaţiei PSD Neamţ, faţă de măsura controlului judiciar impusă în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Decizia luată miercuri de judecători este definitivă, astfel că Ionel Arsene poate exercita din nou funcţia politică, poate pleca din ţară sau chiar poate lua legătura cu martorii din dosar, potrivit unor surse din cadrul CAB.

Ionel Arsene a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis judecătorilor că în anul 2013 Ionel Arsene, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care la acea vreme avea funcţie de conducere în administraţia locală.

Banii remişi de martor, într-un restaurant din Bucureşti, urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

De asemenea, anchetatorii arată că la data de 31 iulie 2015, Arsene, în aceeaşi calitate, ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

'În schimbul acestui comision, în perioada iulie - septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către ANAR a sumei anterior menţionate, demersuri rămase însă fără rezultat', susţin procurorii DNA.

Pe 29 ianuarie, Ionel Arsene a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei judecătorilor Curţii de Apel Bacău, după care a fost plasat sub control judiciar, deşi procurorii DNA au solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.

Doi dintre martorii în acest dosar sunt fostul prefect şi fostul subprefect, care, după trimiterea în judecată a lui Ionel Arsene, au fost schimbaţi din funcţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”