Neamţ: Patru suspecţi din reţeaua de vaccinări fictive împotriva COVID-19, arestaţi preventiv
Patru suspecţi din reţeaua de vaccinări fictive împotriva COVID-19 au fost arestaţi preventiv, miercuri, pentru 30 de zile, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, printre cei patru se află un preot, un medic şi o asistentă.
"Patru persoane cu vârste cuprinse între 38 şi 55 de ani, din judeţele Neamţ şi Bacău, bănuite de comiterea infracţiunilor de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi fals informatic au fost prezentate Tribunalului Neamţ, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Cei patru au fost reţinuţi marţi, în urma unor percheziţii efectuate de poliţişti în Neamţ, Iaşi şi Bacău.
Conform anchetatorilor, mai multe persoane din cele trei judeţe ar fi eliberat în mod ilegal, în perioada iunie 2021 - martie 2022, certificate care atestau vaccinarea împotriva COVID-19.
"În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri şi date informatice, precum şi aproximativ 57.000 euro şi 22.000 lei", a precizat Ramona Ciofu.
La sediul IPJ Neamţ au fost conduse pentru audieri 14 persoane iar patru dintre ele au fost reţinute pentru 24 de ore sub acuzaţiile de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi fals informatic.
Miercuri, cei patru suspecţi au fost arestaţi preventiv.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
În activităţi au fost angrenaţi poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Neamţ, poliţişti de la Poliţia municipiului Roman, secţiile de poliţie rurală Sagna şi Oniceni, Inspectoratele de Poliţie Judeţene Bacău şi Iaşi şi specialişti ai Direcţiei Generale Anticorupţie Neamţ. AGERPRES