Neamţ: Cei doi fraţi de 7 şi 8 ani scoşi din râul Bistriţa, transportaţi la spital în curs de resuscitare
Cei doi fraţi care au căzut în râul Bistriţa au fost transportaţi la spital în curs de resuscitare, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Este vorba de o fetiţă în vârstă de 8 ani şi un băieţel în vârstă de 7 ani.
"Cei doi copii au fost preluaţi de echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi transportaţi în curs de resuscitare la Spitalul din Bicaz", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Cei doi copii au căzut în apă după ce s-a rupt gheaţa sub ei.
"Din primele cercetări a reieşit că cei doi minori, de 7, respectiv 8 ani, s-ar fi jucat pe luciul de gheaţă care s-a rupt, aceştia căzând în râul Bistriţa", a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspector Ramona Ciofu.
Fetiţa a fost scoasă prima dată din apă de localnici şi apoi băieţelul.
"Băiatul de 7 ani a fost găsit la o distanţă de un kilometru de unde se presupune că au căzut în apă cei doi copii", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Medicii sosiţi la faţa locului au început să aplice imediat manevrele de resuscitare celor doi copii, după care au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.
Un caz similar s-a produs, vineri, în municipiul Bacău, unde doi copii care se jucau pe suprafaţa îngheţată a râului Bistriţa au căzut în apă după ce gheaţa a cedat. Cei doi copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău . AGERPRES