„Ne numesc naziști doar pentru că suntem patrioți”

„Ne numesc naziști doar pentru că suntem patrioți”

​În orașul Kaufbeuren din Bavaria, aproape unul din cinci au ales partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la ultimele alegeri locale din octombrie, iar susținerea nu scade în oraș în ciuda scandalurilor recente care au făcut ca procentele în sondajele la nivel național să scadă, relatează The Guardian.

Maximilian Krah, în timpul mitingului din KaufbeurenFoto: nordphoto GmbH / Hafner / imago stock&people / Profimedia

Orașul se bucură de o situația economică foarte bună. Șomajul este la o valoare scăzută, Luftwaffe a renunțat la planurile de a-și muta școala de pregătire pentru tehnicieni de avioane Eurofighter și Tornado în altă parte, iar criminalitatea este la un minim istoric.

Cu toate acestea, pe măsură ce alegătorii se pregătesc să aleagă viitorii euparlamentari germani, temerile adânc înrădăcinate au cuprins o parte semnificativă a electoratului pe care i-a îndreptat spre AfD.

Legătura dintre partid și alegătorii săi pare neclintită chiar și după o cascadă de scandaluri recente. Candidatul principal al AfD pentru europarlamentare, Maximilian Krah, a fost forțat miercuri de conducerea partidului să renunțe la campania electorală după ce a declarat pentru ziarul italian La Repubblica că SS, forța paramilitară nazistă care conducea lagărele morții, nu era format doar din infractori și nu puteau fi judecați decât pe baza „vinovăției individuale”.

Ca urmare a declarației, partidul francez Adunarea Națională, din care provine Marine Le Pen, a anunțat că va rupe relațiile cu AfD după alegerile din iunie. De asemenea, grupul politic „Identitate și Democrație” din Parlamentul European a decis să expulzeze delegația AfD „cu efect imediat”.

Krah fusese deja în centrul atenției pentru presupuse legături cu China și Rusia, după ce unul dintre consilierii săi a fost arestat sub acuzația de spionaj pentru China. În ajunul demisiei sale, el a spus pentru Observer că acuzațiile au fost „doar o încercare de a distrage atenția de la argumentele noastre politice” și a amenințat cu acțiuni legale împotriva acuzatorilor săi.

Sondajele arată că AfD va intra în Parlamentul European cu 14-18% din voturi, sub cel mai bun scor de 23% din octombrie, dar în creștere față de scorul său de 11% din alegerile din 2019. Prin urmare, Krah e sigur de un loc în viitorul legislativ european.

Când a sosit săptămâna trecută la un miting în Kaufbeuren, purtând un costum albastru și o batistă de buzunar cu marca sa, Krah a fost întâmpinat pentru poze de zeci de fani, inclusiv tineri.

În mod surprinzător pentru mulți, AfD continuă să facă incursiuni în sudul și vestul prosper al Germaniei, dincolo de baza sa din estul ex-comunist mai sărac. Acest lucru a venit după o serie de afirmații extreme despre imigrație, războiul din Ucraina și ispășirea națională pentru Holocaust. Dar ascensiunea dreptei a dat naștere și unei mișcări locale pro-democrație pline de viață, care încearcă să tragă lecții din trecutul nazist sumbru al orașului.

Susținătorii lui Krah din Kaufbeuren au spus că sunt dezgustați de coaliția de guvernare a cancelarului Olaf Scholz și îngrijorați de viitorul copiilor lor.

„Ne numesc naziști doar pentru că suntem patrioți”

„Este o catastrofă – cel mai rău guvern pe care l-am avut vreodată”, a spus Manuela, un funcționar public în vârstă de 55 de ani, care era dintr-un oraș învecinat și, la fel ca majoritatea susținătorilor AfD, a refuzat să-și dea numele de familie.

Ea și-a adus fiica adolescentă la miting și, în ciuda ratelor scăzute de crime violente, s-a plâns că familia ei nu se mai simte în siguranță pe străzi din cauza „islamiştilor”.

În schimb, activiștii anti-AfD au huiduit și au fluierat de pe margine în timp ce Krah s-a adresat mitingului. Acest lucru a provocat supărarea Manuelei: „Ne numesc naziști doar pentru că suntem patrioți. Lumea râde de noi pentru că nicio țară nu este la fel de proastă ca Germania, cu toleranța și diversitatea noastră exagerate. Ei ne-au spus de zeci de ani că ar trebui să purtăm această vinovăție, așa că ar trebui să salvăm întreaga lume și să fim producătorul ei de dolari.”

Ce politici i-au făcut să se îndrepte spre AfD

Doreen, în vârstă de 53 de ani care lucrează la cantina unui spital, a spus că planul de „remigrare” a atras-o spre AfD. „Am prieteni și cunoștințe care au migrat aici și sunt de acord: cei care vor să se integreze ar trebui să rămână, iar celor care vor doar să exploateze sistemul de asistență socială ar trebui să li se spună să plece acasă.”

Elke, o asistentă în vârstă de 54 de ani, a spus că i-a plăcut opoziția AfD față de ceea ce ea a numit exagerările de la Berlin și Bruxelles. „Vreau să conduc o mașină cu motor cu ardere internă, vreau încălzire pe gaz și nu vreau un război împotriva Rusiei”, a spus ea. „Ar fi fost încheiat (nr. războiul) cu mult timp în urmă dacă toți acești bani nu ar fi pompați în Ucraina.”

Mai mulți alegători AfD au spus că se opun sprijinului militar al Germaniei pentru Ucraina și sunt îngrijorați de o conflagrație la nivel european declanșată de înfruntarea lui Vladimir Putin.

În discursul susținut în Kaufbeuren, Krah a avut grijă să apese pe temerile principale ale populației. Krah a avertizat că regiunea vecină Swabia, „una dintre cele mai bogate părți ale Germaniei”, este amenințată de politicieni care îi vor lua securitatea și prosperitatea cu măsuri de protecție a climei și „migrație în masă”. El a prezentat AfD drept apărătorul „familiilor tradiționale”, în timp ce oponenții politici spun că ar există „53 de genuri”.

Kaufbeuren are o populație însemnată cu opinii pro-Putin

Primarul localității, Stefan Bosse, a declarat pentru Observer că o mare parte a bazei AfD din Kaufbeuren este formată din etnici germani din fosta Uniune Sovietică, care au sosit în anii 1990, mulți dintre ei având opinii pro-Putin. În timpul pandemiei, regiunea a avut și o puternică mișcare anti-vaccin, care se opune acum ajutorului NATO pentru Ucraina.

Bosse conduce orașul de 20 de ani. În biroul său cu lambriuri din lemn, cu vedere la strada principală imaculată a orașului, el a spus că îi e „rușine” de extrema dreaptă.

„De asemenea, îmi este rușine față de britanici și francezi și de toți cei care au suferit atât de mult sub cel de-al Treilea Reich, iar în Germania se stabilește o forță politică care încearcă pur și simplu să șteargă aceste crime oribile”, a spus el.

Bosse, membru al Uniunii Social Creștine, a spus că este bântuit de un anumit capitol al trecutului nazist din Kaufbeuren, care sub Adolf Hitler a găzduit o fabrică de dinamită care se baza pe persoane forțate să muncească, pe lagăre de concentrare satelit subordonate Dachau și un spital de psihiatrie care a orchestrat exterminarea a peste 1.500 de bărbați, femei și copii.

Chiar și după „eliberarea” orașului de către SUA la 27 aprilie 1945, spitalul a continuat să funcționeze la periferia orașului sub administratorii naziști, a spus Bosse. Alți 100 de pacienți neajutorați au fost uciși înainte până pe 2 iulie, când a fost în cele din urmă „eliberat”/

„Este incredibil pentru mine că, chiar și după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, nimeni din Kaufbeuren nu le-a spus americanilor: «Trebuie să intri acolo și să-i eliberezi»”, spune primarul.

În discursul de la contra-demonstrație, Bosse a menționat că 2 iulie este acum marcată în oraș în fiecare an cu o ceremonie de comemorare a victimelor, ca o amintire a nevoii de curaj civil. „Trebuie să luptăm împreună pentru această democrație”, a conchis el.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri