Nazare: Avem pregătită finanţarea inclusiv pentru alte loturi la Sibiu - Piteşti; sectorul este prioritar

Nazare: Avem pregătită finanţarea inclusiv pentru alte loturi la Sibiu - Piteşti; sectorul este prioritar

Finanţarea pentru loturile 2, 3 şi 4 din Autostrada Sibiu-Piteşti este pregătită, în cazul în care se va semna anul acesta pentru plata avansurilor şi chiar pentru începerea lucrărilor, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

"Sunt absolut de acord că din punct de vedere al infrastructurii mai avem foarte multe lucruri de făcut. Sunt proiecte de suflet când vorbim despre infrastructură rutieră, feroviară. Dar hai să ne uităm şi totuşi la ce s-a întâmplat! Anul trecut a fost demarată execuţia la Sibiu-Piteşti, la loturile 1 şi 5. Se lucrează, se lucrează accelerat şi se lucrează chiar înaintea programului pe lotul de lângă Sibiu (lotul 1 - n. r.). Celălalt lot şi el a fost semnat. Încep lucrările acolo. Noi avem pregătită finanţarea inclusiv pentru alte loturi la Sibiu-Piteşti în cazul în care se vor semna anul ăsta pentru plata avansurilor şi chiar pentru începerea lucrărilor", a spus Nazare, la Antena 3.

El a admis că sectorul transporturilor este prioritar, în condiţiile în care din 160 de proiecte de peste 100 de milioane de lei 130 sunt ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

"Să ştiţi că din punctul meu de vedere, într-adevăr, acest sector e prioritar, pentru că din 160 de proiecte semnificative de peste 100 de milioane de lei 130 sunt la Ministerul Transporturilor. Deci, rolul Ministerului Transporturilor este extrem de important. Ca atare, tot ce a însemnat Hotărâri de Guvern, ordonanţe, tot ce au trimis colegii de la Transporturi au fost imediat aprobat la noi în Finanţe, tocmai pentru a mări ritmul aprobărilor. Înţeleg, şi ministrul Transporturilor are toată asistenţa din partea mea", a adăugat şeful de la Finanţe.

Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi este împărţită în cinci loturi: Sibiu - Boiţa, Boiţa - Cornetu, Cornetu - Tigveni, Tigveni - Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş - Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu - Piteşti este o parte importanta a Coridorului 4 Pan-European.

Lucrările la primul lot de 13,17 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa au început în luna martie 2020. Contractul cu o valoare de 613 milioane lei, fără TVA, prevede un termen de proiectare de 12 luni şi unul de execuţie de trei ani. Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu - Piteşti este construit de compania austriacă Porr Construct. Aceeaşi firmă a realizat şi lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda, între Unirea şi Turda, finalizat în 2018. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri