NATO se grăbeşte să finalizeze un pachet pe termen lung pentru Ucraina. Divergențele persistă
Ţările membre NATO se grăbesc să finalizeze un plan de sprijin pe termen lung pentru Ucraina, încercând să identifice cea mai bună modalitate de a asigura securitatea acestei ţări până când ea se va putea alătura alianţei militare, arată Reuters, citată de Agerpres.
Zelenski, vorbind la Summitul NATO de la Madrid. FOTO EPA EFE
Informația vine din partea unor responsabili americani şi europeni, citaţi joi, într-o amplă analiză, de Reuters.
Cu patru săptămâni înainte de summitul NATO de la Vilnius, care ar trebui să aprobe acest plan, s-a convenit că Ucraina nu poate adera la Alianţa Nord-Atlantică atât timp cât luptele împotriva forţelor ruse sunt încă în desfăşurare
Poziţia a fost acceptată la începutul lunii iunie şi de preşedintele Volodimir Zelenski, după luni de zile în care acesta a pledat pentru o admitere rapidă.
Măsuri progresive
Ţările membre NATO sunt pe punctul de a conveni asupra unor măsuri progresive pentru consolidarea legăturilor cu Ucraina, în special prin îmbunătăţirea modului în care Alianța Nord Atlantică şi Kievul cooperează, şi a unui program pe mai mulţi ani pentru a ajuta Ucraina să îşi alinieze forţele de securitate la standardele operaţionale şi tehnice ale NATO, potrivit oficialilor citaţi.
Există încă divergenţe încă nerezolvate cu privire la modul în care să răspundă dorinţei de aderare a Ucrainei, care a fost guvernată de o declaraţie vagă din 2008 conform căreia va adera la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, fără a preciza cum şi când.
Membrii Alianţei încă mai discută asupra modului în care să răspundă la aspiraţiile de aderare ale guvernului de la Kiev, a explicat miercuri jurnaliştilor ambasadoarea americană pe lângă NATO, Julianne Smith.
„În cadrul alianţei are loc o conversaţie bogată, cu o întreagă gamă de puncte de vedere", a spus Smith.
Se „caută intens un mecanism care să aducă Ucraina mai aproape de NATO fără a o integra în NATO". a declarat pentru Reuters, sub rezerva anonimatului, o sursă de rang înalt din cadrul NATO.
Rusia vede extinderea NATO în Europa de Est drept o dovadă a ostilităţii occidentale
Guvernele occidentale, cum ar fi SUA şi Germania, sunt precaute faţă de măsurile care, în opinia lor, ar putea aduce alianţa mai aproape de un război activ cu Rusia, care a considerat mult timp extinderea Alianţei Nord-Atlantice în Europa de Est drept o dovadă a ostilităţii occidentale.
Referitor la aspiraţiile Ucrainei de a adera la NATO, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara, la începutul lunii iunie, că aceasta „ar fi o potenţială problemă pentru mulţi, mulţi ani".
Puţini analişti militari se aşteaptă ca această contraofensiva recent lansată de Ucraina să pună capăt rapid conflictului. În schimb, mulţi prezic mai mulţi ani de lupte.
Între timp, sprijinul popular pentru apărarea Ucrainei în Occident ar putea să se diminueze, iar alegerile americane din 2024 ar putea să aducă o administraţie care să fie mai puţin dispusă să cheltuiască bani pentru război.
Întrebarea este, dincolo de deliberări, dacă membrii alianţei pot face proba unităţii, forjând acorduri înaintea summitului din 11-12 iulie în capitala lituaniană. În caz contrar, Putin ar da o lovitură politică şi propagandistică.
„Nimeni nu vrea să-şi asume riscul ca dezbinarea să fie afişată în mod deschis”, a declarat un înalt diplomat din Europa de Est.
Polonia şi unele guverne din Europa de Est au cerut NATO să-şi definească clar etapele spre o eventuală aderare şi să favorizeze mişcarea accelerată în această direcţie.
Alţi membri, în special SUA şi Germania, au fost reticenţi în a adopta această idee, potrivit diplomaţilor.
Sunt însă de acord cu toții în privința necesității de a consolida în continuare securitatea Ucrainei înainte de aderarea ei la NATO.
„Trebuie să ne asigurăm că, atunci când acest război se va încheia, vor exista aranjamente credibile pentru securitatea Ucrainei, astfel încât istoria să nu se repete", a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a afirmat că aceasta ar trebui să includă aranjamente între Ucraina şi o serie de aliaţi din NATO.
Președintele Ucrainei cere „garanţii de securitate"
Natura exactă a acestor aranjamente face obiectul unor discuţii intense.
Zelenski şi preşedintele francez Emmanuel Macron și alți lideri au cerut ca Ucraina să primească „garanţii de securitate".
Responsabilii americani vorbesc despre „angajamente de securitate", un termen mai soft, fără să definească în ce ar consta acestea, dar au declarat că lucrează la un mecanism care ar permite fiecărei ţări să ofere Kievului un ajutor militar pe termen lung.
Jens Stoltenberg a spus că se aşteaptă ca forumul de cooperare Comisia NATO-Ucraina să fie transformat într-un Consiliu NATO-Ucraina, în care Kievul să fie acceptat ca partener egal.
Potrivit acestuia, NATO va consolida un program de asistenţă neletală pentru forţele de securitate ucrainene pentru a le ajuta să treacă de la perioada sovietică la standardele Alianţei Nord-Atlantice.
Sursa: adevarul.ro