Odată cu sfârşitul războiului din Ucraina, Occidentul va trebui să reflecteze asupra potenţialelor lecţii învăţate de adversari şi să-şi revizuiască gândirea strategică în funcţie de această percepţie pentru a se pregăti pentru războaiele viitoare. De asemenea NATO ar trebui să privească dincolo de întărirea răspunsului tactic imediat şi să acorde mai multă atenţie dimensiunii psihologice în evaluarea potenţialului de acţiune a adversarilor.
Rusia şi orice potenţial adversar va trage următoarele învăţăminte din războiul ruso-ucrainean:
Un nivel remarcabil de lipsă de unitate a Occidentului
Dintr-o perspectivă a recentelor summit-uri UE-NATO, totul ar părea în regulă în privinţa nivelului de coeziune a aliaţilor vestici. Totuşi, uitându-ne la aprovizionarea cu arme, se poate observa că membrii evaluează diferit pericolul reprezentat de Rusia – de pildă, viziunile opuse privind ce sisteme de armament au potenţial de escaladare, dar şi care ar trebui să fie scopul ultim al asistenţei militare. Se poate asuma că aceste neînţelegeri vor persista. Cu toate că NATO dispune de mecanisme multilaterale de evaluare a ameninţării, acestea s-au dovedit incapabile să genereze o apreciere unitară a pericolului. Tabloul oferit de ţările UE variază şi mai mult după ce statele membre au negociat îndelung până să se pună de acord asupra sancţiunilor. Totodată, s-a văzut un decalaj semnificativ între CE şi ţările membre.
Societatea vestică manifestă niveluri ridicate de frică
Vreme de doi ani, Kremlinul a avut ocazia să observe cum frica de COVID-19 a paralizat efectiv întreaga lume. Pe parcursul războiului, această frică s-a preschimbat în nelinişte cu privire la conflictele armate şi utilizarea puterii militare. Societatea occidentală actuală este diferită de cea din anii 1990. Masacrul de la Srebreniţa a declanşat acţiunea militară a NATO; ororile comise la Mariupol nu au făcut-o. Orice adversar va ţine seama de asta în calculele sale.
O aversiune faţă de risc în rândurile decidenţilor
Decidenţii politici depind de susţinerea opiniei publice în contextul în care există măsurători deşi nu întotdeauna corecte a reacţiilor aproape instantanee din social media. De prea multe ori, consilierii politici şi de relaţii publice, mai degrabă decât experţii militari sau de informaţii, sunt cei ce hotărăsc ce ar trebui să considere politicienii riscant şi ce nu. Cântărirea riscului real al instituirii unei interdicţii limitate de zbor în vestul Ucrainei sau a transportului aerian/paraşutării în Mariupolul asediat a fost politică, nu militară, scrie Svárovský
În perioada de maximă intensitate a luptelor în oraşul-port, guvernele occidentale au refuzat să acţioneze militar – în contextul în care 16 elicoptere militare ucrainene au reuşit să aterizeze pentru a lăsa muniţie şi a evacua luptători răniţi, doar două dintre ele fiind doborâte de aviaţia rusă. Or ezitările ar mai dispărea dacă consilierii politici ar avea certitudinea că angajamentul militar în conflict ar aduce dividende electorale.
Folosirea puterii militare
Brigăzile puternic înarmate, puterea mare de foc şi alte mijloace nu pot da rezultate decât în măsura în care obiectivul militar este adaptat atât scopului politic, cât şi comportamentului şi moralului părţii aflate în apărare. Orice viitor adversar al Occidentului va fi în căutarea a diferite operaţiuni kinetice şi a unora non-kinetice. Sarcina planificatorilor militari adversari va fi să iniţieze operaţiuni militare menite să lase în ceaţă oponentul în privinţa anticipării unui conflict – astfel încât să fie incapabil să decidă dacă să intre sau nu în luptă. În viitor am putea fi martorii unei blocade navale sau aeriene, respectiv a unui asalt fulger urmat de o retragere imediată a forţelor de agresiune. Acestea s-ar situa sub pragul stabilit în Articolul 5 de apărare reciprocă al NATO.
De pildă, dacă în loc să lanseze o invazie pe scară largă a Ucrainei, Rusia ar fi folosit o divizie de paraşutişti în Pskov lângă graniţa cu Estonia pentru o incursiune rapidă în urma orchestrării unor încleştări interetnice coeziunea politică a NATO ar fi serios provocată.
Rusia nu ar ieşi câştigătoare dintr-o confruntare militară directă cu Occidentul, însă ştie că un război prin împuterniciţi va da rezultate. Occidentul a arătat slăbiciune înaintea izbucnirii războiului actual când la primele presiuni şi-a retras forţele sau unitatea sa a fost perturbată în Siria, Mali sau Republica Centrafricană. După pierderile Rusiei în teatrul din Ucraina, un război prin proxy ar putea deveni tactica favorită de desfăşurare a conflictelor în următorii ani.
