NATO ar putea accelera instalarea elementelor antirachetă în Europa

NATO ar putea accelera instalarea elementelor antirachetă în Europa

„În acest moment continuăm programul proiectului «Abordare adaptivă etapizată», cu scopul de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de interesele Poloniei, României şi ale partenerilor NATO”, a precizat Chuck Hagel în cadrul unei întâlniri oficiale cu ministrul polonez al Apărării, Tomasz Siemoniak.

Jurnaliştii prezenţi l-au întrebat pe Chuck Hagel dacă instalarea elementelor antibalistice în Europa ar putea fi accelerată având în vedere tensiunile cu Federaţia Rusă pe tema Ucrainei.

„Vom opera modificări acolo unde vor fi nevoie de ele. Cu siguranţă, elementele antirachetă sunt destinate pentru ameninţări reale. Nu sunt doar la nivel teoretic”, a precizat secretarul american al Apărării, conform sursei citate .

În acest context, Chuck Hagel a dorit să precizeze că instalarea elementelor antirachetă în România, până în anul 2015, şi în Polonia, până în 2018, nu reprezintă o ameninţare la adresa Rusiei.

Componenta românească din acest sistem antirachetă va fi instalată la Deveselu.

Sistemul de apărare balistică Aegis are capacitatea de a lansa rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie sau lungă care ar putea ajunge pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Recent, într-o apariţie televizată, preşedintele rus, Vladimir Putin, a criticat Washingtonul pentru refuzul său de a oferi Moscovei garanţii juridice cu privire la scutul antirachetă instalat în Europa.

„Ni se spune deseori că acest lucru nu este împotriva noastră. Dar toţi specialiştii din domeniul militar înţeleg că implementarea acestor sisteme în apropierea graniţelor ruse acoperă poziţiile rachetelor noastre. Cu toate acestea vom fi răbdători şi vom purta negocieri”, a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei ITAR-Tass.

„Am avertizat de multe ori că Rusia va răspunde într-un fel la scutul antirachetă din Europa. În acest moment este o cursă a înarmărilor”, a mai spus Vladimir Putin.

Administraţia americană a anunţat luna trecută că suspendă negocierile cu Rusia privind cooperarea antirachetă din Europa din cauza acţiunilor Moscovei în Ucraina.

INFOGRAFIC:Graphic News


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri