NATO anunță că intensifică patrulele și supravegherea în Marea Baltică

NATO anunță că intensifică patrulele și supravegherea în Marea Baltică

NATO a anunțat că își va intensifica patrulele și supravegherea la Marea Baltică ca urmare a pagubelor cauzate unor infrastructure submarine ale membrilor Alianței, transmite AFP, scrie Agerpres.

NATO FOTO: Shutterstock

NATO FOTO: Shutterstock

Noile măsuri prevăd „zboruri suplimentare de supraveghere şi recunoaştere, în special cu avioane de patrulare maritimă, avioane AWACS ale NATO şi drone", a transmis Alianţa într-un comunicat.

„O flotă de patru vânătoare de mine NATO este, de asemenea, desfăşurată în regiune", a adăugat aceasta.

Decizia a fost luată ca urmare a pagubelor înregistrate la conducta care leagă Finlanda și Estonia, precum și la un cablu de telecomunicații între Suedia și Estonia.

„Continuăm să supraveghem îndeaproape situaţia şi rămânem în strâns contact cu aliaţii noştri, Estonia şi Finlanda, precum şi cu partenerul nostru, Suedia", a comunicat purtătorul de cuvânt interimar al NATO, Dylan White.

„NATO va continua să îşi adapteze dispozitivul maritim în Marea Baltică şi va lua toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea aliaţilor", a scris el.

Finlanda efectuează o anchetă referitoare la scurgerea de la gazoductul Balticconnector care a dus la închiderea acestuia pe 8 octombrie. Autorităţile au anunţat că a fost cauzată de o intervenţie externă, stârnind temeri legate de un posibil sabotaj, pe fondul tensiunilor cu Rusia vecină.

Poliția din Finlanda a anunțat că a finalizat faza de investigație la locul avariei gazoductului, fără a comenta pe tema informațiile colectate.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că va exista un „răspuns hotărât" dacă se va dovedi că incidentul a fost un act intenționat.

Suedia a comunicat că a descoperit un cablu de telecomunicaţii aflat sub Marea Baltică care fost avariat în acelaşi timp, fără să fie cunoscută cauza pagubelor.

În urma cu un an a cauzat scurgeri de gaze precedate de explozii care au afectat Nord Stream 1 și 2 în Marea Baltică, conducte care transportau cea mai mare parte a gazului rusesc în Europa. Cauza exploziilor rămâne o enigmă.

Autorităţile au declarat că este vorba de un „sabotaj", dar încă nu a fost dat un răspuns definitiv cu privire la identitatea responsabililor.

Finlanda a aderat la NATO în aprilie, după decenii de neutralitate, mișcarea a înfuriat Rusia. Suedia este, de asemenea, pe cale să adere la Alianţă.

După sabotajul împotriva Nord Stream, NATO a întărit patrulele „în apropierea infrastructurii submarine critice", mai scrie AFP, potrivit Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…