Natație: Scandal de corupție la nivel înalt în cadrul FINA, dezvăluit de The Times

Natație: Scandal de corupție la nivel înalt în cadrul FINA, dezvăluit de The Times

La câteva zile după debutul Campionatelor Mondiale de natație de la Budapesta, Federația internațională de natație (FINA) este confruntată cu un caz de corupție la nivel înalt, dezvăluit de ziarul britanic The Times, relatează AFP.

Conform unei înregistrări publicate de The Times și website-ul Der Spiegel, vicepreședintele FINA, kuweitianul Husain Al Musallam, solicita unui intermediar un comision de 10% din viitoarele contracte de sponsorizare. În calitate de director general al Consiliului olimpic asiatic (OCA), Musallam ar fi cerut comisionul din contracte evaluate la 40-50 milioane dolari. Înregistrarea cuprinde o discuție între Musallam și un chinez specializat în marketing.

Dezvăluirile intervin cu câteva zile înainte de alegerile pentru președinția FINA, programate sâmbătă la Hotel Intercontinental din Budapesta, la care președintele Julio Maglione, 81 ani, din Uruguay, îl are ca rival pe italianul Paolo Barelli. Maglione conduce FINA din 2009 și este membru CIO din 1996.

CIO a anunțat că a transmis dosarul în ce-l privește pe Husain Al Musallam către comisia sa de etică și integritate.

Oficialul kuweitian a fost citat de justiția americană în calitate de complice într-o afacere de plăți ilegale în care era implicat și președintele federației de fotbal din Guam. Acest caz a dus la demisia de la FIFA a șeicului kuweitian Ahmad al-Fahad al-Sabah, citat de asemenea de justiția americană. Al-Sabah a reușit însă să-și păstreze celelalte funcții, inclusiv cea de președinte al Asociației comitetelor naționale olimpice (ACNO) și a Solidarității olimpice.

AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Adrian Drăguț, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!