Nataţie: Potec aşteaptă o medalie de la Glinţă şi calificarea lui Martin la JO la Campionatele Mondiale de la Gwangju

Nataţie: Potec aşteaptă o medalie de la Glinţă şi calificarea lui Martin la JO la Campionatele Mondiale de la Gwangju

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, luni, la sediul Ambasadei Republicii Coreea la Bucureşti, că aşteaptă o medalie de la Robert Glinţă şi calificarea lui Daniel Martin la Jocurile Olimpice din 2020 cu prilejul Campionatelor Mondiale de nataţie care se vor desfăşura între 12 şi 28 iulie în oraşul sud-coreean Gwangju.

"Sper ca toate obiectivele pe care şi le-au propus sportivii cu antrenorii lor să fie atinse în Coreea de Sud. Dar în acelaşi timp mai sper să apară şi surprize. Pentru că în afară de Robert Glinţă care îşi doreşte o medalie şi Daniel Martin care îşi propune să îndeplinească baremul pentru Jocurile Olimpice sperăm să impresionăm şi să realizăm şi surprize. Nu ar fi bine să vorbim unde aşteptăm surprize, sunt copii şi nu trebuie să punem nicio presiune pe ei în momentul de faţă. Acum avem doi lideri, Glinţă şi Martin, care au obiective clare", a spus preşedinta.

"Sper ca fusul orar să nu fie o problemă, mai ales că fiecare component al echipei României pentru Mondialele de la Gwangju a avut oportunitatea de a alege să plece în Coreea cu câteva zile înainte de începerea competiţiei. Fiecare şi-a făcut planul, de aceea nu se pleacă în grup. Aşa că am încredere că fiecare şi-a făcut programul cu antrenorul în aşa fel încât fusul orar să nu fie o problemă", a adăugat ea.

Camelia Potec a menţionat în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo că România nu se va mai concentra pe calificarea unui număr cât mai mare de sportivi, ci pe câştigarea unei medalii.

"Înainte de Rio de Janeiro am spus că ne dorim un număr cât mai mare de sportivi calificaţi. Bineînţeles că şi la Tokyo ar fi bine să avem un lot cât mai numeros, însă noi deja ne propunem mai mult. Adică ne dorim să ne întoarcem de la Tokyo cu o medalie. Sigur că simpla calificare la Jocurile Olimpice este o performanţă, pentru că timpii sunt mult mai puternici decât înainte de Rio, dar obiectivul României va fi acum mult mai mare, o medalie olimpică. Această medalie este importantă pe viaţă, ca să spun aşa, pentru Robert Glinţă, pentru că el a anunţat că îşi propune medalia. El a muncit mult, a participat la Rio, ştie ce înseamnă o finală olimpică, aşa că e normal să îşi dorească mai mult", a precizat Potec.

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, şi sportivii din lotul României au fost primiţi , luni, de ambasadorul Republicii Coreea în România, Kim Yong Ho, înaintea participării la Campionatele Mondiale de nataţie, competiţie care se va desfăşura între 12 şi 28 iulie în oraşul sud-coreean Gwangju.

România va fi reprezentată la cea de-a 18 ediţie a Campionatelor Mondiale de nataţie de un lot format din nouă sportivi (înotători şi săritori). AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!