Nasul fals al lui Bradley Cooper, din filmul „Maestro”, creează controverse. Ofensă la adresa lui Leonard Bernstein

Nasul fals al lui Bradley Cooper, din filmul „Maestro”, creează controverse. Ofensă la adresa lui Leonard Bernstein

Odată cu apariția primului trailer al filmului „Maestro”, în care Bradley Cooper joacă rolul celebrului pianist, Leonard Bernstein, au apărut și primele controverse. Un val de critici a fost atras de aspectul actorului, care poartă un nas fals. De partea cealaltă, familia regretatului compozitor îi ia apărarea.

Bradley Cooper în filmul „Maestro” FOTO Captură YouTube

Bradley Cooper în filmul „Maestro” FOTO Captură YouTube

Primele critici legate de „Maestro”, film despre compozitorul şi dirijorul american Leonard Bernstein, au fost legate de faptul că nu Bradley Cooper ar fi trebuit să fie ales pentru rolul principal. De ce? Pe motiv că nu este evreu, notează BBC News .

Nemulțumirile au continuat, pe rețelele de socializare. De această dată, oamenii s-au legat de dimensiunea nasului fals al actorului. Unii utilizatori sunt de părere că reprezintă o ofensă adusă stereotipurilor evreiești.

Când primele imagini cu Bradley Cooper au fost văzute, anul trecut, criticul de film de la Hollywood Reporter, Daniel Feinberg, a spus că apariția sa ar putea fi „problematică”, sugerând că filmul conținea un „cosplay etnic”.

Actriţa britanică Tracy-Ann Obermann l-a criticat pe Cooper pe reţelele sociale: „Dacă trebuie să poarte o proteză nazală, atunci pentru mine şi pentru mulţi alţii, acesta este echivalentul lui Black-Face sau Yellow-Face ... dacă Bradley Cooper nu poate juca rolul doar prin propriile forţe sau prin actorie, atunci nu-l distribuiţi - luaţi un actor evreu”.

Binyomin Gilbert, purtător de cuvânt al Campaniei Împotriva Antisemitismului, a declarat că este „uimitor că nimeni nu a stat pe gânduri înainde de a pune un nas mare unui actor neevreu care interpretează un evreu”.

Familia lui Bernstein, de partea lui Cooper

Pe de altă parte, familia lui Bernstein a susținut că machiajul și aspectul lui Cooper, chiar cu „amplificarea” anumitor trăsături, sunt „perfect în regulă”.

Ne frânge inimile să vedem orice denaturare sau neînțelegere a eforturilor luu [Cooper]. Se întâmplă să fie adevărat că Leonard Bernstein avea un nas frumos și mare. Bradley a ales să se machieze pentru a-și amplifica asemănarea și suntem perfect în regulă cu asta. De asemenea, suntem siguri că și tatălui nostru i-ar fi fost la fel”, au scris Jamie, Alexander și Nina Bernstein într-o declarație, postată online.

Ei au continuat: „Orice plângeri stridente în legătură cu această problemă ne par mai presus de toate ca încercări necinstite de a aduce o persoană de succes la un nivel redus - o practică pe care am observat-o prea des săvârșită asupra propriului nostru tată. În orice moment, în timpul realizării acestui film, am putut simți respectul profund și da, dragostea pe care Bradley a adus-o portretului lui Leonard Bernstein și soției sale, mama noastră, Felicia. Ne simțim atât de norocoși că am avut această experiență cu Bradley și abia așteptăm ca lumea să-i vadă creația.”

„Maestro” va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneția, luna viitoare, înainte de a fi lansat pe Netflix, în decembrie. Se spune că povestea se axează pe relația dintre Bernstein, care a murit în 1990, și soția sa, actrița și activista Felicia Montealegre.

Bernstein este cunoscut în special pentru cântecele din musicalul „West Side Story”, printre care: „America” și „I Feel Pretty”. De asemenea, a fost co-autor al musicalurilurilor de pe Broadway: On the Town, Wonderful Town și Candide.

În cariera sa distinsă, care l-a făcut să devină unul dintre cei mai respectați dirijori de orchestră ai sfârșitului secolului al XX-lea, a câștigat premii Emmy, Grammy și Tony, pentru munca sa.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Ucraina a lovit pentru prima dată Rusia cu rachete americane ATACMS!

4 Amante ale liderului celui mai periculos clan interlop din Capitală s-au bătut într-un club de fițe din Herăstrău

5 Ce se întâmplă în Europa? / Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat, alte două țări afectate