Năsui: Toţi cei care au divulgat date cheie au comis fapte penale şi vor suporta consecinţele

Năsui: Toţi cei care au divulgat date cheie au comis fapte penale şi vor suporta consecinţele

Toţi cei care au divulgat date cheie în cazul Măsurii 3, în speţă procentul de cofinanţare de la limita eligibilităţii, au comis fapte penale şi vor suporta consecinţele, a scris, joi, pe Facebook, ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

"100% Transparenţă. Am supărat mulţi oameni din sistem în momentul în care am spus adevărul. Am spus adevărul despre mersul la târguri pe banii statului şi despre faptul că măsura 3 nu îşi atinge scopul. Nu îşi atinge scopul pentru că ajunge să finanţeze în proporţie de peste 50% imobiliare. Şi nu doar atât, dar suspiciunile de fraudă de care am vorbit sunt bazate pe fapte reale. Am avut discuţia aceasta şi cu premierul şi i-am propus un curs de acţiune. Ştiu că adevărul doare, dar singura noastră şansă dacă vrem să salvăm România este măcar să spunem adevărul şi să fim foarte transparenţi cu ce găsim în ministere. Nu să menţinem butaforii", a spus Claudiu Năsui .

Potrivit ministrului, el este acuzat că a avut cont pe platforma de granturi, dar "nu este absolut nicio problemă" pentru că a vrut să vadă fiecare pas din procedură şi să o optimizeze.

"Am folosit acel cont de câteva ori şi exclusiv în scopul înţelegerii proceselor din spatele platformei şi a muncii funcţionarilor pentru a creşte numărul de procesări pe zi. Ceea ce am şi reuşit. Am crescut numărul de evaluări de 9 ori în timp record. Pentru că vreau să fiu 100% transparent, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferente contului meu. După care am primele şi singurele accesări în 29 decembrie şi 31 decembrie. Deci, cu mult înainte să fie vreo informaţie relevantă. Pe 24 decembrie a fost prima mea zi în minister", a menţionat ministrul Economiei.

El a declarat că de când a venit în minister a făcut din transparenţă o regulă şi că a avut trei priorităţi: deblocarea măsurilor de ajutorare Covid, operaţionalizarea schemei pentru HoReCa şi reorganizarea ministerului (care se împarte cu cel al energiei).

"Am avut o abordare activă în toate cele 3 priorităţi. Am găsit finanţare pentru măsuri (mulţumesc lui Cristian Ghinea). Am încercat să automatizez cât se poate toată procedura (mulţumesc STS-ului care gestionează platforma). Am multe de spus despre această măsură, dar este în desfăşurare o anchetă. Vă promit, însă, că toţi cei care au divulgat date cheie (în speţă procentul de cofinanţare de la limita eligibilităţii) au comis fapte penale şi vor suporta consecinţele. Statul român suferă de sindromul Cernobîl. Să vedem o problemă dar să nu zicem nimic. Să o acoperim. Reactorul a explodat, dar statul se preface că nu s-a întâmplat nimic. Faimosul 'staţi liniştiţi, avem de toate', când de fapt în sistem e dezastru. Şi dacă cumva vorbim despre problemă, interesele din sistem se coalizează contra celui care spune că împăratul este gol", a mai scris ministrul Economiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”