Infractorul cu barbă Adrian Năstase a declarat joi, şugubăţ, din uşa puşcăriei, că îşi va păstra barba de puşcăriaş. Poate că va primi vreun rol, în vreun film. De fapt, Năstase joacă deja în filmul lui Tudor Giurgiu, intitulat ,,Cristian'', care se află în faza de montaj, despre destinul tragic al procurorului Cristian Panait, ucis de sistemul mafiot din justiţia patronată de regimul pesedist condus de Năstase. Aflat atunci la putere.

Infractorul Năstase se joacă pe el, care, ca prim-ministru în funcţie, a ieşit imediat la televizor, după arestarea unui protejat de-al său din Bihor, şi a spus răspicat, să audă cei vinovaţi de ,,greşeala'' făcută cu arestarea: ,,Eu nu cred în arestările de vineri seara!''

Acest episod stă la baza întregii drame prin care atrecut un tânăr procuror al României, Cristian Panait, care a refuzat să facă pact cu sistemul mafiot de la acea vreme şi a sfârşit prin a se sinucide într-un mod misterios.

Fragmente din interviul acordat agenţiei Mediafax de Tudor Giurgiu despre acest film

Rep.: Spuneaţi că aţi filmat în iarnă. Este un film ("Cristian", n.r.) aşteptat şi mediatizat...

T. G.: Da, este un film care a fost mediatizat fără voia mea. Nu am făcut nicio declaraţie de presă, nu am dat niciun interviu tocmai pentru că nu am considerat că e bine... Am vrut să-l filmez în linişte, un film care e inspirat şi porneşte din cazul procurorului Cristian Panait.

Rep.: Ce v-a atras să îl realizaţi?

T. G.: Citeşti lucruri în presă, asta s-a întâmplat acum cinci-şase ani, deci nu era o poveste născută într-un an sau doi. A durat foarte mult timp documentarea. Ce m-a preocupat pe mine a fost să încerc să îmi propun să fac un film extrem de personal. M-a preocupat lucrul ăsta un an sau doi după ce am plecat din Televiziunea Română (unde a fost preşedinte-director general, n.r.), deci undeva prin 2007 - 2008, pentru că eu cred şi am observat lucrul ăsta, ce s-a întâmplat în media, în justiţie, în multe alte sectoare. E un lucru oarecum similar şi anume foarte mulţi oameni tineri au primit răspunderi, poziţii importante, în diferite scheme de putere. De multe ori, însă, nu au reuşit să facă ce şi-au dorit. De foarte multe ori au fost daţi deoparte, au fost determinaţi să renunţe. De cele mai multe ori conflictul moral şi dilemele morale şi tentaţia compromisului i-au făcut să spună "mai bine nu, mă retrag". Panait nu a fost singurul care a refuzat să mai aibă de-a face cu o justiţie care la vremea respectivă era extrem de coruptă - nu că acum ar fi cu mult diferită -, dar unde influenţa politică era uriaşă. Perioada anilor 2000 - 2002, păi ce preşedinţi de consilii judeţene sau primari, cum se întâmplă acum, erau achetaţi? România era raiul tuturor. Sigur că soluţia pe care Panait a ales-o a fost una extremă şi foarte dureroasă pentru colegi, familie, dar a şocat pe multă lume. Alţii însă, prieteni cu el, oamenii din aceeaşi generaţie, au preferat să plece din justiţie, să nu mai fie procurori.

Rep.: Vorbeaţi despre documentare. În realizarea filmului aţi studiat dosarul, aţi vorbit cu familia?

T. G.: Am studiat şi dosarul, m-am întâlnit cu mulţi oameni, din apropiaţi. A durat foarte mult şi lumea cred că trebuie să înţeleagă bine că e un film de ficţiune, el nu este un film documentar. (...) Au apărut nişte titluri în presă total hilare: "Filmul care va îngrozi pe nu-ştiu-cine". Este un film, un proiect de ficţiune personal, în care, sigur, se inspiră 80% din ce s-a întâmplat în realitate, dar numele sunt schimbate. Este un film despre un procuror aflat în faţa unei decizii importante, cum să joace o carte importantă, să dea o soluţie aşa cum i se impune, aşa cum se doreşte, undeva în sferele de sus ale puterii sau să dea o soluţie pe un dosar aşa cum îi dictează profesia şi normele morale ale meseriei. Asta e dilema morală a filmului. În rest, repet, este un film unde am ficţionalizat foarte mult, tocmai pentru că nu am acces la foarte multe informaţii şi la un moment dat am şi decis că filmul este bine să aibă o distanţă faţă de realitate, pentru că altfel nu totdeauna realitatea oferă cele mai... sau a face un film calchiat 100% din realitate nu ştiu dacă e cel mai interesant. Luaţi exemplul filmului "Argo", care, la fel, prezintă un caz real, tot cazul care s-a întâmplat la ambasada din Iran, dar la un moment dat producătorul, scenaristul a spus că trebuie ficţionalizat, trebuie adăugată tensiune. Lucrul ăsta cumva, la altă scară, la alt nivel, l-am făcut şi noi. E un proiect de care sunt foarte ataşat, l-am filmat, acum este în montaj, nu ştiu când va ieşi, la toamnă sau anul viitor. Încerc să-l lucrez cât mai neatins de toate conotaţiile politice. Filmul nu cred că va provoca... M-aş bucura să schimbe nişte conştiinţe, m-aş bucura să se redeschidă un pic cazul şi discuţiile în jurul cazului, care cred în continuare că a fost foarte rapid clasat şi de fapt cei care au determinat sinuciderea procurorului Panait sunt în continuare liberi şi nechestionaţi. Dar de aici până la toate elucubraţiile pe care le-am citit în ziare este cale lungă.

Rep.: Dar, spre exemplu, premierul Victor Ponta, care la acea vreme era procuror, apare ca personaj în film?

T. G.: Aici a fost din nou o intoxicare a mass-media, pentru că Victor Ponta, la data decesului procurorului Panait, nu mai era procuror în Parchet. El cu un an înainte plecase la Corpul de Control al primului-ministru. Nimeni nu poate dovedi aşa cu fapte că premierul Ponta a fost implicat într-un fel sau altul în acest caz. Ca urmare, unii m-au întrebat dacă apare Ponta, cine e actorul. Una este isteria din mass-media şi alta este ce se întâmplă în film. Nu îmi place să vorbesc şi nu o să o fac despre personaje, despre felul în care am gândit eu scenariul, cine se va regăsi în film. Dar aşteptaţi să vedeţi filmul şi discutăm.

Rep.: Ştiu că aţi filmat o scenă în care personajul lui Cristian se aruncă de la balcon. În filmul dumneavoastră, acesta este împins sau lăsaţi publicului...

T. G.: Am filmat trei finaluri. Nu ştiu. O să vedem.

Rep.: Ce a fost mai greu, scenariul sau finanţarea filmului?

T. G.: Cel mai greu a fost partea efectivă de scriere şi de lucru la scenariu. Am colaborat cu scenarişti diferiţi, pentru că îmi doream foarte mult să spun o poveste despre dezintegrarea unui om, cum poate un om normal, sănătos şi deştept, şi admirat de toată lumea, cum poate în 20 de zile să devină o epavă. Asta a fost provocarea şi toată perioada asta de documentare şi de înţelegere a mecanismelor interne din justiţie a durat foarte mult, pentru că nu sunt un expert, dar mi-a luat foarte mult timp să înţeleg mecanismele foarte fine ale unui anume tip de presiune, da, presiune, care era exercitată asupra unor oameni foarte tineri. Pentru că alături de Panait erau şi mulţi alţi care aveau între 28 şi 30 de ani. Erau şantajabili pentru faptul că nu li se oferea un contract fix, tot timpul lucrau pe perioadă determinată, li se putea spune că dacă nu dai o soluţie te zburăm şi te duci mata înapoi la Buftea sau în provincie. Or a trebuit mult timp să înţeleg lucrurile astea. Deci da, perioada de scriere a fost cea mai complicată. Perioada de finanţare a fost relativ mai simplă, pentru că pe lângă finanţarea obţinută din România am obţinut o finanţare din Bulgaria. Mi se pare comic şi relevant pentru cum se fac filmele în România, că banii obţinuţi la un concurs la CNC-ul bulgăresc au fost mai mulţi decât banii pe care românii i-au băgat în proiect prin CNC. Am obţinut şi o finanţare europeană, la Eurimages. Şi mi-au spus mulţi, care nu sunt neapărat români, că povestea este universală şi, trecând de interesul nostru de moment pentru film, e o poveste care merită spusă şi valabilă pentru multe teritorii.

Rep.: Dar mergeţi mai mult pe partea profesională, personală sau efectiv pe drama, sinuciderea lui Cristian Panait?

T. G.: Aşteptaţi să vedeţi filmul (râde)

Rep.: Vă va ajuta în promovarea filmului faptul că preşedintele Traian Băsescu, de la începutul anului, a adus din nou în atenţia publicului cazul procurorului Panait?

T. G.: Eu mă aştept să fie o temă de campanie, dar aş vrea să mă distanţez. De aia nu am vrut să fac declaraţii de presă când am filmat filmul, nu am avut presă pe platou. Repet, cred că este un proiect, pentru mine, mult prea important pentru a-l lăsa să fie folosit într-o parte sau alta a jocului politic. M-aş bucura însă să fie un film despre care să se vorbească şi care să deschidă ochii unor oameni care, la fel ca mine, au uitat mult prea repede cum arăta România acelor ani...

Rep.: De aceea nici nu vă grăbiţi să îl terminaţi în toamnă, pentru că vor fi alegerile prezidenţiale şi nu vreţi să fie folosit?

T. G.: Filmul are un mers al lui. Va fi gata când va fi gata. Lucrăm la montaj, la sunet. M-aş bucura, dacă va ieşi bine, să îl trimitem şi la o selecţie la un festival important. Nu mă gândesc încă la asta, sunt "n" variante de a-l lansa. Ce este important este să fie filmul bun şi după aia o să avem ce discuta. Dacă filmul este prost, putem să ne facem noi multe planuri. Sper să nu fie cazul.

Fostul procuror Lele l-a ajutat pe Tudor Giurgiu la documentarea filmului Cristian

Fostul procuror Alexandru Lele, în prezent avocat, a povestit pentru CLUJUST.ro care este contribuția lui la realizarea filmului ”Cristian” despre moartea tânărului procuror Cristian Panait din urmă cu 12 ani. Lele spune că dosarul morții lui Panait s-ar putea redeschide dacă se anchetează o posibilă determinare a sinuciderii sau chiar omor. Cazul a fost închis la acea vreme ca fiind sinucidere. Procurorul Panait l-a investigat pe Lele, care l-a rândul lui îl ancheta pe un apropiat al lui Adrian Năstase.

Fostul procurorAlexandru Lele l-a ajutat pe regizorul și co-scenaristul fimului Cristian,  Tudor Giurgiu, la documentare “E o documentare foarte elaborioasă pe care a făcut-o. Dar nu numai la mine. A avut acces inclusiv la dosarele parchetului, în special la dosarul privind moartea violentă a lui Panait, un dosar pe care și eu l-am văzut la un moment dat, a stat de vorbă cu colegii lui, e o documentare pe care puține persoane ar făcut-o. Dar filmul nu-i documentar, filmul este un film artistic în care pune problema tânărului procuror care este în situația de a opta să-ți facî corect meseria și să dea soluție corectă bazată pe probe sau să răspundă unor comenzi politice cu prețul de a formula acuzații nereale, nedovedite, neîntemeiate numai ca să servească unor alte interese. Din păcate aici e vorba de interesele serviciilor secrete.”, a declarat Lele.

 Tudor Giurgiu spunea într-un interviu că s-ar bucura dacă filmul Cristian ar redeschide cazul procurorului Cristian Panait. ”Nu știu dacă se va reuși chestiunea asta…pentru că e aproape la limita prescrierii sinuciderea. Cum s-ar putea justifica redeschiderea: verificând tot ce s-a întâmplat sub aspectul infracțiunii de determinare a sinuciderii, asta nu-i prescrisă. Și atunci într-adevăr s-ar putea face asta. Pentru că toate presiunile care s-au făcut au avut în final rezultanta morții violente. Și atunci nu știu dacă poate fi vorba de o sinucidere, poate e chiar omor.”, spune fostul procuror.

Alexandru Lele consideră și după 12 ani că a fost o ”lucrătură”: ”A fost o operație a serviciilor, în care eu ca procuror am intervenit, soluționând dosare în care erau implicați oameni pe care ei îi foloseau. Ca să nu se descopere au pornit împotriva mea, au încercat să mă elimine din sistem, să mă decredibilizeze ca să nu fie luate în considerare cele ce spun eu și atunci s-a ajuns la situația asta”.

Lele spune că și el a fost suspus presiunilor, dar avea mai multă experiență decât Panait și a rezistat: ”Șase ani de zile nu a fost ușor. Eu aveam o experiență, aveam o familie, aveam niște copii de întreținut și nu puteam să cedez. Eu am vorbit cu el (Panait – n.red) numai în condiții oficiale, nimic personal. Era ferm, nu era un tip care să-și arate slăbiciunile, să aibă parti-priuri sau alte chestiuni de genuș ăsta”

Fostul procuror Lele spune că nu au existat indicii cu privire la ce urma să se întâmple cu Panait; ”Nimeni nu știa că el va da soluția de scoatere de sub urmărire penală. Și asta e ceea ce l-a lăsat pe Năstase (Adrian Năstase – n.red) în ofsaid pentru că el anunțase în ziua aia că eu am fost inculpat și suspendat din magistratură, iar Panait dădea soluție de scoatere a mea de sub urmărire penală și atunci implicarea politicului în dosare era dovedită clar. Mai clară demonstrație decât asta nu putea exista. Doar că la momentul respectiv nu era pregătită nici opinia publică să înțeleagă finețurile astea”.

Potrivit lui Lele, filmul Cristian este acum în faza de montaj. ”Are 2 ore 30 de minute, dar trebuie să reducă la 2 ore și 10”. Alexandru Lele intenționează să scrie o carte despre cazul său și al fostului procuror Panait. ”Eu aș avea obligația să scriu despre astea dar viața e dură, îți mănâncă timpul. Cred că o să scriu și o să public în același timp cu filmul”, a conchis Lele.

 Cristian Panait (n. 29 martie 1973 – d. 10 aprilie 2002, București) – procuror a cărui sinucidere, la vârsta de 29 de ani, a fost intens mediatizată, din cauza suspiciunilor referitoare la presiunile la care ar fi fost supus. Imediat după moartea lui Cristian Panait, s-a bănuit că sinuciderea a fost cauzată de faptul că șefii săi, Ilie Picioruș și Ovidius Păun, au infirmat soluția pe care a dat-o în dosarul care îl viza pe procurorul Alexandru Lele, care fusese suspendat din funcție după ce a dispus reținerea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor numit de PSD. Sinuciderea sa a avut loc de la ultimul etaj al blocului situat în București, str. Logofat Luca Stroici nr. 35.

Ministerul Public a precizat că sinuciderea lui Panait, prin defenestrare de la etajul doi al unui imobil, a fost cauzată de un „complex de factori psihostresori”. Ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a redat rezulzatul investigațiilor jurnalistei Ela Simona Fica, potrivit căreia înaintea sinuciderii lui Panait a existat o divergență între acesta și fostul procuror Victor Ponta, care devenise de curând șef al corpului de control în cabinetul Năstase. Ponta ar fi fost interesat ca Panait, la vremea aceea doctorand al Rodicăi Stănoiu, ministrul justiției din cabinetul Năstase, să-l găsească vinovat pe Alexandru Lele.

 Procurorul orădean Alexandru Lele dispusese arestarea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor și important sponsor al PSD la alegerile din 2000. Premierul de atunci al României, Adrian Năstase, care la acea vreme îl avea doctorand pe Ponta, era de asemenea interesat de rezultatul achetei lui Panait.

Tărău a fost eliberat și a fugit în SUA. Procurorul Lele acuză public: “Năstase a intrat cu bocancii în anchetele penale”. Un fost partener de afaceri de-al lui Tărău îl denunță, din închisoare, pe anchetatorul Lele. Suspectat de corupție, Lele intră în investigarea Biroului de Anchete Speciale din cadrul Parchetului General. La Oradea este trimis tânărul procuror Cristian Panait, pentru a-l investiga pe Lele.

Percheziția la domiciliul din Oradea al procurorului Alexandru Lele eșuează. Eșuarea percheziției este preluată de mass-media, povestea capătă conotații politice.

Cristian Panait se prezintă la sediul Parchetului General pe 1 aprilie 2002 și dispune scoaterea de sub urmărire penală a procurorului Alexandru Lele. Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a lui Lele avea să fie infirmată în aceeași zi de șefii procurorului Panait. Cristian Panait a decedat nouă zile mai târziu.

 Mătuşa lui Panait a susţinut că ultimul om care l-a văzut pe nepotul ei înainte să se sinucidă a fost Victor Ponta, pe atunci şef al Corpului de Control al guvernului Adrian Năstase.

Panait instrumentase mai multe dosare de corupţie din guvernarea Năstase şi au existat informaţii potrivit cărora asupra sa s-au făcut presiuni mari pentru a bloca anchetele.

Distribuie Distribuie Comentarii