NASA speră că roverul Perseverance a reuşit să colecteze un eşantion de rocă din scoarţa marţiană
După un prim eşec, roverul Perseverance, trimis de NASA pe Marte, pare că a reuşit să preleveze un eşantion dintr-o rocă marţiană, principala etapă a misiunii sale pe "Planeta Roşie", a anunţat joi agenţia spaţială americană, citată de AFP.
"Datele trimise în seara zilei de 1 septembrie de roverul Perseverance indică faptul că echipa coordonatoare şi-a atins obiectivul de a preleva eşantioane din scoarţa planetei Marte", au explicat inginerii de la NASA într-un comunicat.
Cu toate acestea, incertitudinea persistă: imaginile iniţiale arată într-adevăr un eşantion intact în tubul de colectare, dar imaginile suplimentare s-au dovedit a fi neconcludente, din cauza luminozităţii reduse.
"Chiar dacă echipa misiunii Perseverance este încrezătoare în faptul că eşantionul se află în tubul de colectare, fotografiile care vor fi realizate cu o luminozitate mai bună ne vor confirma prezenţa acestuia" până sâmbătă, au explicat specialiştii de la NASA.
NASA a ales pentru această etapă a misiunii sale o rocă de dimensiunea unei mape, denumită "Rochette".
Perseverance a eşuat în timpul primei sale tentative de prelevare a unui fragment dintr-o rocă marţiană, în luna august .
Roverul american, care are dimensiunile unui automobil de tip SUV, a asolizat în data de 18 februarie în craterul marţian Jezero, despre care oamenii de ştiinţă cred că ar fi fost acoperit de un lac adânc în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Acel mediu umed ar fi putut crea condiţiile necesare pentru susţinerea unor forme de viaţă extraterestre.
Obiectivul roverului american este acela de a căuta semne ale unor forme de viaţă străvechi, precum urmele lăsate de organisme microbiene fosilizate în roci, precum şi o mai bună înţelegere a geologiei planetei Marte.
NASA prevede organizarea unei alte misiuni, pentru a aduce aproximativ 30 de eşantioane de roci marţiene pe Terra, în jurul anilor 2030, pentru ca acestea să fie analizate de instrumente mult mai sofisticate decât cele care pot fi transportate pe Marte la ora actuală. AGERPRES