Această imagine simulată pe calculator prezintă o gaură neagră supermasivă aflată în centrul unei galaxii, putând fi observat atât orizontul evenimentului, cât și efectul de distorsionare pe care imensa atracție gravitațională a găurii negre îl exercită asupra luminii emise de stelele din jur.

Sursa foto: NASA, ESA, D. Coe, J. Anderson, R. van der Marel (STScI) / nasa.gov

Regiunea circulară neagră din centrul imaginii este așa-numitul orizont al evenimentului — o graniță în spațiu-timp unde viteza de evadare pentru o masă oarecare atinge și apoi ar trebui să depășescă viteza luminii, făcând evadarea imposibilă chiar și pentru particulele de lumină.

Deși interiorul orizontului evenimentului nu-i vizibil (pentru că nici măcar fotonii nu pot scăpa de atracția gravitațională a unui astfel de monstru cosmic — de unde și denumirea de gaură neagră), existența unui astfel de obiect cosmic poate fi dedusă prin interacțiunea sa cu materia din jur.

Puternica atracție gravitațională exercitată de gaura neagră distorsionează spațiul din jurul său, iar lumina emisă de stelele din fundalul găurii negre apare și ea distorsionată.

De obicei, găurile negre supermasive, cele cu greutatea de cel puțin 10 miliarde de ori mai mare decât a Soarelui, se află în centrul galaxiilor, în zone ale Universului în care se află roiuri galactice.

Cea mai masivă gaură neagră cunoscută de știință are 21 de miliarde de mase solare și se află în roiul galactic Coma, format din peste 1.000 de galaxii.

Găurile negre se formează prin colapsul stelelor cu masă mare într-o supernovă.

După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind materia din vecinătatea sa. Prin absorbirea de stele precum și prin ciocnirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre supermasive cu masa de milioane sau chiar de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.

AGERPRES/(AS — autor: Codruț Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)