NASA a făcut publică prima imagine ştiinţifică obţinută cu telescopul spaţial James Webb

NASA a făcut publică prima imagine ştiinţifică obţinută cu telescopul spaţial James Webb

Este vorba despre cea mai clară şi îndepărtată imagine a Universului, ce a fost realizată de telescopul James Webb, aflat la 1.5 milioane de km de planeta noastră. Imaginea surprinsă de telescop reprezintă un grup de galaxii numit SMACS 0723 care se află la câteva miliarde de ani lumină de Terra.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a participat alături de directorul NASA, Bill Nelson, la prezentarea primei imagini surprinse de telescopul James Webb în spaţiu. Potrivit celor de la NASA, această imagine este cea mai profundă şi clară imagine în infraroşu a Universului timpuriu. Telescopul James Webb a avut nevoie de doar o zi pentru a capta imaginea, în timp ce telescopul Hubble ar fi avut nevoie de câteva săptămâni.

În imaginea surprinsă de telescop se observă roiul de galaxii Smacs 0723, aşa cum apărea în urma cu 4.6 miliarde de ani. Masa roiului de galaxii funcţionează ca o lentilă gravitaţională care măreşte galaxiile ce se află în spatele său. Imaginea reprezintă una din cele cinci ţinte cereşti alese de un comitet special pentru primele observaţii ale telescopului Webb.

Imaginea făcută publică de către NASA acoperă o porţiune de cer de mărimea unui grăunte de nisip privit de la o lungime de braţ distanţă, relatează Digi24. Directorul NASA a declarat că au fost surprinse galaxii extrem de îndepărtate care se află la o distanţă de peste 13 miliarde de ani lumină.

„Este punctul cel mai îndepărtat pe care omenirea l-a putut privi până acum”, a afirmat Bill Nelson.

Telescopul James Webb a fost lansat în spaţiu chiar în ziua de Crăciun a anului trecut. Pe data de 24 ianuarie, la doar o lună de la lansare, telescopul spaţial a ajuns pe orbita sa finală, la 1.5 milioane de km de Terra.

Au urmat câteva luni în care au fost efectuate calibrări şi teste ale telescopului, iar pe 1 iunie NASA a făcut anunţul privind publicarea primelor imagini din Univers surprinse de acesta. Realizarea telescopului spaţial Webb a costat 10 miliarde de dolari. Scopul acestuia este de a scoate la iveală detalii despre cum a luat naştere Universul, în urmă cu mai bine de 13.4 miliarde de ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor