NASA a anunţat două noi misiuni de explorare a planetei Venus

NASA a anunţat două noi misiuni de explorare a planetei Venus

NASA a anunţat miercuri două noi misiuni de explorare a planetei Venus, cea mai fierbinte planetă din sistemul solar, pentru a înţelege mai bine condiţiile care au transformat-o în ''lumea infernală'' din prezent, în timp ce vecina sa, Terra, a devenit locuibilă, informează AFP şi Reuters.

Cele două misiuni, denumite Davinci+ (o prescurtare de la Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble Gases, Chemistry and Imaging) şi Veritas (acronimul de la Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography ans Spectroscopy), ar urma să fie lansate ''în perioada 2028-2030'', a precizat Agenţia spaţială americană într-un comunicat.

''Vor oferi comunităţii ştiinţifice şansa de a studia o planetă unde nu am mai ajuns în ultimii 30 de ani'', a declarat noul administrator al NASA, Bill Nelson, cu prilejul discursului anual ţinut în faţa personalului agenţiei spaţiale.

''Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare şi nu are o atmosferă. Apoi vine Venus, cu o atmosferă incredibil de densă, urmează Terra, cu o atmosferă care permite viaţa'', a precizat administratorul NASA. ''Sperăm ca aceste misiuni să ne permită să înţelegem mai bine cum a evoluat Terra şi cum de este în prezent locuibilă, iar alte (planete) nu sunt''.

Davinci+ urmează să măsoare compoziţia atmosferei planetei Venus şi să stabilească dacă pe suprafaţa sa a existat la un moment dat un ocean.

''Misiunea constă dintr-o sferă care va plonja în atmosfera densă a planetei pentru a face măsurători precise ale gazelor nobile şi ale altor elemente'', a explicat NASA.

La rândul său, Veritas urmează să studieze istoria geologică a planetei şi va fi plasată pe orbita lui Venus.

Misiunea îşi propune să ''cartografieze elementele de relief de pe aproape toată suprafaţa planetei în scopul creării unei reconstrucţii 3D a topografiei şi pentru a confirma dacă procese precum tectonica plăcilor şi vulcanismul sunt încă active pe Venus'', potrivit NASA.

Veritas urmează totodată să descopere dacă vulcanii activi eliberează vapori de apă în atmosferă.

Bill Nelson a mai confirmat că Artemis 1, prima misiune din programul Statelor Unite de revenire pe Lună, va fi lansată ''mai târziu pe parcursul acestui an''.

Naveta spaţială Magellan a NASA, care a ajuns pe Venus în 1990, a cartografiat pentru prima dată suprafaţa planetei, realizând totodată hărţi globale ale câmpului gravitaţional al planetei, potrivit Reuters. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri