Narcisiştii sunt mai puţin predispuşi la stres şi la depresie (studiu)
Deşi societatea consideră că narcisiştii îşi dau o importanţă prea mare, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste persoane obţin de fapt un avantaj important din această trăsătură de personalitate, deoarece beneficiază de tărie mentală, sunt mai puţin stresate şi mai puţin vulnerabile în faţa riscului de depresie în raport cu ceilalţi oameni, informează Press Association.
Sindromul personalităţii narcisiste caracterizează acea persoană care crede că există anumite motive speciale care o fac să fie diferită, mai bună sau mai meritorie decât ceilalţi oameni.
Narcisiştii se pot supăra dacă oamenii nu le recunosc aparentele realizări, detestă succesul altor oameni şi se supără dacă cei din jur îşi pun propriile nevoi înaintea nevoilor lor. Însă narcisiştii pot avea şi o stimă de sine scăzută şi pot fi descrişi în anumite situaţii ca fiind oameni vulnerabili.
Noul studiu, coordonat de cercetători de la Queen's University din Belfast, a fost publicat în revistele Personality and Individual Differences şi European Psychiatry.
"Narcisismul face parte din 'tetrada întunecată' a personalităţii umane, alături de machiavelism, psihopatie şi sadism", a declarat Kostas Papageorgiou, profesor la Facultatea de Psihologie din cadrul Queen's University din Belfast.
"Există două dimensiuni principale ale narcisismului - grandoarea şi vulnerabilitatea", a adăugat el.
"Narcisiştii vulnerabili sunt înclinaţi să fie mai defensivi şi observă comportamentul celor din jur cu ostilitate, în timp ce narcisiştii care suferă de mania grandorii deţin adeseori un simţ exagerat al propriei importanţe şi sunt preocupaţi de statut şi de putere", a explicat acelaşi cercetător. "Indivizii din spectrul trăsăturilor întunecate, aşa cum este cazul narcisismului, adoptă comportamente riscante, au păreri nerealiste despre superioritatea lor, sunt supraîncrezători în ei înşişi, prezintă puţină empatie faţă de ceilalţi şi au rareori sentimente de ruşine sau de vină".
Trei studii asociate acestei cercetări au fost realizate pe un eşantion total de peste 700 de persoane.
Autorii au descoperit că narcisismul bazat pe grandoare sporeşte tăria mentală, care alungă simptomele depresiei.
Persoanele cu scoruri înalte la testele de depistare a narcisismului bazat pe grandoare prezintă niveluri scăzute de stres şi sunt mai puţin predispuse să îşi considere viaţa ca fiind una stresantă. AGERPRES