Nancu (FNGCIMM): Primim aproximativ 200 de cereri pe zi în Programul ''Noua Casă''
Aproximativ 200 de cereri pe zi sunt transmise pentru a primi garanţii în Programul "Noua Casă", a anunţat, miercuri, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Dumitru Nancu.
"Programul "Noua Casă" a fost rebranduit în 2020 şi l-am flexibilizat. Cu toate că anul acesta am alocat un plafon mai mic faţă de anii precedenţi, primim aproximativ 200 de cereri pe zi. La aproape 20 de zile de când a început programul s-a consumat 10% din plafon, un record pentru acest program. Rezultatele anului 2020 sunt de-a dreptul remarcabile în sensul că Fondul Naţional de Garantare a aprobat aproape 13% din numărul total de garanţii pe care FNGCIMM le-a acordat în cei 18 ani. Anul trecut am avut aproape 100.000 de garanţii, 44.917 între toate produsele noastre. Un alt program pe care Fondul lucrează pro bono este Ordonanţa 37, cea prin care statul a facilitat prelungirea şi suspendarea ratelor bancare. Fondul emite garanţii pe această suspendare şi au fost acordat 47.000 astfel de garanţii. Cu aproximativ 75 de miliarde de lei s-au garantat 118 miliarde de lei. Profitul aferent anului 2020 este cel mai mare înregistrat de la înfiinţare şi merge direct la bugetul de stat", a susţinut Nancu la cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară, organizată de Coface România.
Plafonul de garantare a programului Noua Casă 2021 este în valoare de 1,5 miliarde de lei, iar Ministerul Finanţelor a diminuat comisionul de administrare, de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanţiei.
Totodată, FNGCIMM a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanţiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent, potrivit comunicatului.
Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor, urmând ca aplicaţia informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank.
Coface România a organizat, miercuri, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară. AGERPRES