Naivi? Sărmani? Milă? Marian Godină a scris un text excepțional
Niște bătrâni sărmani, bieți oameni, au fost umiliți aruncându-li-se bancnote de un leu în cale.
Un nene chiar s-a aplecat să ridice câțiva, iar fotografia cu el surprins astfel a stârnit fel și fel de reacții, cele mai multe de milă, scrie Marian Godină pe blogul său, mariangodina.ro .
Cei care mă urmăresc de ceva vreme știu că m-am implicat de câteva ori sau chiar am inițiat campanii de întrajutorare a oamenilor foarte săraci și ale căror gospodării mai și fuseseră inundate de ape.
Am postat apelurile de ajutor, lumea a ajutat cum a putut, unii au donat bani, alții au venit cu mine la fața locului. Am postat apoi poze cu ce realizasem împreună cu oamenii mobilizați care au ajutat și am primit mii de felicitări. Ce povești frumoase…bravooo…ce întâmplare cu happy end, bravo, domnule Godină, bravo oamenilor care au ajutat, Dumnezeu să vă ajute etc.
M-am rezumat la atât și niciodată nu am spus și finalitatea unor astfel de acțiuni, de teama că oamenii nu vor mai dona în veci dacă ar auzi astfel de lucruri. Dar o fac acum. Am să vă povestesc acum de bieții oameni, cu speranța că veți mai răspunde în cazul în care voi mai face astfel de campanii, chiar dacă e greu să treci peste așa ceva. Eu încerc să nu mai judec, deși înjur des și îmi promit aproape de fiecare dată că e ultima oară când mă mai implic în așa ceva. Nu prea îmi iese mereu.
Poză cu casa unei bătrâne. Gospodăria îi fusese inundată. Poze și cu interiorul casei. Avem nevoie de ajutor. Să ajutăm sărmana bătrână. Comentarii cu sutele, fiecare să ajute cum poate. Un comentariu îmi sare în ochi. Nu-l pot reproduce exact pentru că nu mi-l amintesc cuvânt cu cuvânt, deși dacă m-aș pune să-l caut l-aș găsi, dar suna cam așa:
„La cum arată casa aia se vede că nici înainte de inundații nu era o gospodărie și că lenea era la ea acasă acolo.”
Ce om, ce suflet rău! Zeci de reply-uri cu jigniri și-a luat omul care a comentat asta.
O persoană apropiată mie s-a oferit să ajute la renovarea casei, dar mai era nevoie de mână de lucru, așa că a cerut și el ajutor pe Facebook și chiar și-a dat nr de telefon.
Primesc un mesaj: „îl cunoști pe omul ăla care și-a pus numărul de telefon sau e vreun escroc? Că-l tot sun și nu răspunde nimeni. Eu cu încă un prieten ne construim o casă și am întrerupe lucrul pentru o zi ca să dăm o mână de ajutor. Ne și pricepem.”
I-am pus în legătură (omul nu răspundea la tel pt că-i suna non stop) și a doua zi i-a găsit la lucru pe toți trei la casa bătrânei.
În timp ce dădeau ei la mistrie, apare fata bătrânei însoțită de soț, adică ginerele sărmanei femei. Așezându-se în fund pe un scăunel, omul a început să privească. Asta până l-a luat setuca și și-a desfăcut o bericică sub privirile siderate ale muncitorilor de ocazie, care și-au continuat lucrul până la desfacerea celei de-a doua beri. În acel punct cei doi voluntari au lăsat uneltele și au plecat, rămânând doar cel care își lăsase numărul de telefon. Acesta a luat-o puțin la rost pe fiica bătrânei și i-a zis că îi e lui rușine de cei doi băieți care tocmai plecaseră. Ea i-a răspuns că soțul ei ar ajuta și el, dar nu se pricepe deloc.
În aceste condiții, omul i-a zis că mai departe nici el nu se pricepe, dar pentru că mai erau ceva bani strânși special pentru casa bătrânei, să caute ea niște muncitori, iar el le va cumpăra materiale și îi va plăti din acei bani. Cred că e lesne de înțeles de ce nu le dădea direct lor banii.
A doua zi dimineața beam cafeaua și ascultam povestea de mai sus narată de cel care fusese acolo când primește un sms, îl citește, exclamă ceva, și apoi mi-l arată. Era de la fata bătrânei și suna cam așa: „domnu’ *, am vorbit cu soțul meu și a zis că se apucă el de lucrare și îi dați lui banii pentru timpul lucrat.”
Bieții oameni…săracii oameni. Sunt niște naivi ei, nu-i așa?
Și da, omul acela care comentase că aia nu era gospodărie nici înainte de inundații avea perfectă dreptate. Casa aia nu fusese zugrăvită de zeci de ani, nu văzuse o reparație, mizeria era de nedescris. Înțeleg că nu îți permiți tv cu ecran lcd sau alte electrocasnice, dar o mătură să faci curat cu ea cred că poți găsi oricât de sărac ai fi.
Altora li s-a dus cărămidă. Gresie, parchet, ciment. Toate duse până în curte de același om, chiar și descărcate acolo tot de el. Cu mașina personală care a ajuns să fie o rablă. Apoi telefonul îi suna: „Nu puteti să-mi aduceți cărămidă mai mică și să o schimbăm pe asta, că e cam mare?”, „domnu’ ****, să știți că mi s-au terminat cartofii pe care mi i-ați adus” (telefon primit pe la ora 22), „când mai treceți pe aici, că nu prea mi-a mai rămas mâncare?”, „ați fost azi iarăși pe aici și iar i-ati dus ăluia alimente, păi eu am mai mulți copii și la mine nu ați mai venit”, „lu’ ăla i-ați dat gresie d-aia bună și mie d-aia proastă.”
Sunteți puțini uimiți? Dar să ieși din curtea cuiva căruia tocmai i-ai umplut casa cu alimente și să strige după tine să-ți spună că a uitat să îți dea ceva? Ce uitase? Factura de la curent. „Uitați că a venit curentul! Luați factura, să-l plătiți!”
Încă ceva, din pungile alea multe, de le-am strând noi, lipseau două lucruri: bani și băutură. Așa că unii „naivi” s-au apucat de vândut alimente și cu banii și-au cumpărat băutură. Naivi, nu?
Aceiași naivi sărmani își poartă acum pică unii altora pentru că unii au primit mai multe materiale decât alții, unii și-au făcut casele mai faine decât ale altora, copiii unora au fost duși gratis la mare (prin grija aceluiași om) iar alții nu au fost duși etc.
În curtea unui om sărman și naiv, am găsit un țap legat de coarne cu o sârmă de maxim 30 de centimetri care îl făcea să stea cu capul aplecat spre lemnul de care era legat. Deși era plin de iarbă în jur, neputând ajunge la ea, sărmanului țap i se vedeau coastele și era aproape mort de sete.
Căsuța proaspăt construită, micuță dar nouă, curată și locuibilă, într-o săptămână a devenit din nou o cocină spre intrarea căreia trebuie să faci slalom printre rahați de om, pentru a descoperi un miros care nu îți permite să stai înăuntru mai mult de câteva secunde.
Naivi? Sărmani? Milă? Poate dacă îi spuneți asta omului de care v-am povestit, care e de o bunătate dusă la extrem și pe care văd că nimic nu-l oprește din a continua cu astfel de fapte. Dar mie nu.
Eu cred că un om naiv e prostul care oarecun știe că e prost, e credul, dar e incapabil să poarte ranchiună și invidie, așa cum am văzut eu la acești „naivi”.
Sărmani? Lipsiți de bani, da. Dar nu sărmani. Când ești sănătos, ai două mâini, două picioare, stai la o casă de la țară, dar tu nu ai un animal în ogradă, nu ești în stare să îți faci curat în curte și în casă, te speli doar când te prinde ploaia, atunci nu ești nici sărman. Ești doar o putoare nesimțită.
Milă? Mi-e milă de animale, mi-e milă de țapul legat cu sârmă și de oameni bolnavi, cu adevărat neputincioși.
De hăndrălăi pe care îi găsești de dimineață la birt nu mi-e milă. De hodorogi care se duc pentru un mic oriunde li se cere și se apleacă după un leu aruncat în batjocură iarăși nu mi-e milă. Și nici nu-i respect doar pentru că-s bătrâni că doar nu e trecerea timpului vreo realizare de-a lor. Un tânăr ticălos și prost, peste 40-50 de ani, cel mai probabil va fi un bătrân ticălos și prost.
Am citit la unii care spuneau că acei oameni pe care îi tot vedem în poze sunt părinții și bunicii noștri. Măi, băieți, când mai scrieți treburi d-astea, scrieți în nume propriu. Scrieți așa: „ăștia sunt parinții și bunicii mei!” Nu de alta, dar ai mei sigur nu sunt. Tata se trezește la 6 dimineața de când îl știu, a muncit toată viața, a crescut 5 copii, iar acum, la pensie, încă muncește. Nu se plimbă cu autocare pentru 3 lei ca să se trezească umblând teleleu prin piețe fără să știe ce-i cu el pe acolo. Paradoxal e că atunci când i se ia interviu unui rătăcit d-ăla prin vreo piață, imediat ține să arate cât e de deștept și începe să vorbească cu ură despre tot ce a văzut el la televizor. Nu, naivul niciodată nu se crede deștept. Ăștia nu-s naivi.
Când mă gândesc la bunica îmi vine în minte figura blândă a celei care ne aducea cornulețe cu nucă și gem, îmi fuge gândul la cozonac, la căldura sobei, în niciun caz nu-mi imaginez o babă hidoasă, fără dinți și arțăgoasă care, ruptă în cur de foame și sărăcie, țipă ca o bezmetică în apărarea infractorilor și împroșcă cu ură pe oricine nu e de acord cu ea.
Așa că, dați-mi mie voie să nu-mi fie milă de putori, nespălați, bețivi, hoți, pierde-vară, proști îngrămădiți și alte lichele pe care unii le numesc „părinții și bunicii noștri”.
