NABABII Golfului le-au întors spatele. Acum OCUPĂ o Europă DIVIZATĂ

NABABII Golfului le-au întors spatele. Acum OCUPĂ o Europă DIVIZATĂ

Peste patru milioane de sirieni au fugit de razboi dar bogatele monarhii din Golf nu au primit decat foarte putini oameni, starnind critici si semne de intrebare asupra solidaritatii arabe, scrie AFP.

"Tarilor din Golf ar trebui sa le fie rusine cand vad ca portile Europei se deschid in fata refugiatilor sirieni in timp ce ei le inchid in fata noastra", spune Abu Mohammed, un sirian de 30 de ani refugiat in Iordania.

Inca de la inceputul "crizei migrantilor" astfel de critici au circulat pe retelele sociale, cu hashtaguri precum "Primirea refugiatilor este o obligatie pentru Golf".

Chiar si in tarile din Golf unii oameni isi pun intrebari in ceea ce priveste tacerea autoritatilor.

"Din nefericire, bogatele tari din Golf nu au publicat niciun comunicat asupra crizei si cu atat mai putin au propus o strategie pentru a ajuta migrantii, in majoritate musulmani", scria recent editorialistul cotidianul qatarez Gulf Times.

Cele sase tari ale Consiliului de Cooperare din Golf (CCG - Arabia Saudita, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar) nu au ramas insa inactive de la inceputul razboiului in Siria, in 2011.

Ele au cheltuit miliarde de dolari pentru ajutoare umanitare care sa imbunatateasca viata a sute de mii de sirieni care stau inghesuiti in tabere instalate in tari vecine (Liban, Iordania, Turcia).

Dar, atunci cand o parte a acestor refugiati se decid sa plece din tabere pentru a-si incerca norocul in alta parte, ei isi intorc privirile mai degraba spre tarile occidentale, in special europene, in ciuda riscurilor legate de o astfel de calatorie.

De la inceputul anului, 365.000 de migranti si refugiati au traversat Mediterana si peste 2.700 dintre ei au murit in aceasta incercare, potrivit Organizatiei Internationale pentru Migranti (OIM).

Germania simbolizeaza un adevarat Eldorado pentru multi dintre ei, in conditiile in care statele din Golf au de asemenea o economie foarte prospera, sunt mai apropiate si impartasesc mai multe valori culturale si religioase cu tarile lor.

Suprapunerea pe criza yemenita

In fata tacerii autoritatilor, un eminent blogger din Emirate, Sultan Al Qassemi, a cerut monarhiilor petroliere sa demareze o initiativa "morala si responsabila" pentru primirea refugiatilor.

Chiar si tatal lui Aylan Kurdi - micutul baiat de trei ani al carui corp fara viata a fost descoperit pe o plaja din Turcia - a declarat la inmormantarea sotiei sale si a celor doi copii: "Vreau ca guvernele arabe, si nu cele occidentale, sa vada ce s-a intamplat cu copiii mei si sa ajute oamenii".

Dar putini analisti se asteapta la schimbari rapide in atitudinea tarilor din Golf, care nu au semnat Conventia ONU privind refugiatii.

"Nu vad niciun lider care sa faca precum David Cameron, care si-a schimbat atitudinea in 36 de ore", explica Michael Stephens, specialist in Orientul Mijlociu la instititul Rusi, referindu-se la informatiile potrivit carora premierul britanic are intentia sa autorizeze primirea a 15.000 de refugiati sirieni.

"Marea majoritate a cetatenilor din Golf apreciaza ca ceea ce guvernele lor au facut in Siria este alegerea potrivita", adauga el.

"Criza migrnatilor" intervine si in momentul in care tarile din Golf isi concentreaza atentia asupra conflictului din Yemen si a complexei operatiuni militare pe care o conduc impotriva rebelilor siiti Houthis.

Temeri legate de securitate

In opozitie cu presedintele Bashar al-Assad sustinut de Iranul siit, rivalul lor regional, tarile din Golf au sustinut, cu bani si cu arme, gruparile rebele sunite angajate impotriva regimului din Damasc. Arabia Saudita si Qatarul sunt acuzate ca sustin organizatii extremiste jihadiste.

In acest context, consideratii legate de probleme de securitate sunt invocate pentru a explica refuzul primirii de refugiati.

"In conditiile in care tarile din Golf sunt implicata in afacerile politice din Siria, ele pot fi ingrijorate de ceea ce ar putea face cei care vin la ei" in tara, explica Sultan Barakat, de la Brookings Doha Center.

Arabia Saudita este vizata de la inceputul anului de atentate comise de gruparea Statul Islamic (SI).

Statele mici, precum Emiratele si Qatarul, unde populatia autohtona este puternic majoritara, temerile legate de o sufocare de catre refugiati este puternica si se adauga la milioanele de migranti adusi ca forta de munca din Asia de sud.

Pentru Sultan Barakat, un gest ar putea ajuta sirienii si dezamorsa criticile: permiterea accesului pentru refugiatii care au deja membri ai familiei in Golf.

Sute de mii de sirieni traiesc de ani de zile in regiune, atrasi de oportunitatile de angajare. Obtinerea de vize ramane insa strict controlata de autoritati.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”