În 2008, la alegerile locale și parlamentare, s-a spus că ar fi câștigat chiar și o maimuță dacă ar fi fost îmbrăcată în portocaliu cu sigla PDL-ului.

În 2012, la alegerile locale și parlamentare, s-a spus că ar fi câștigat chiar și o maimuță dacă ar fi fost îmbrăcată în roșu cu sigla USL-ului.

În 2014, s-a spus să iasă oricine, numai să nu fie „îmbrăcat” ca Victor Ponta. Alegerea de dragul răului cel mai mic și, mai ales, alegerea ghidată întotdeauna de sentimente și trăiri negative ne-au caracterizat și la alegerile prezidențiale de acum o lună jumătate. Acestea au fost mereu motivele care ne-au făcut să mergem la vot doar ca cel pe care nu-l plăcem să nu iasă. Adăugați la asta exploatarea la maximum a spiritului gregar, ca să nu zic de turmă, susurul continuu în ureche și toate elementele prezente într-o telenovelă sau într-o emisiune de-ale lui Dan Diaconescu și avem exact logica cu care am început aceste rânduri.

Am ales. Și eu. Și dumneavoastră. Încântarea „victoriei” a lăsat apoi loc așteptării cu sufletul la gură ca să vedem ce o să facă prima dată noul președinte, chit că era doar ales- ca și cum ar fi puțină treabă asta!

Am avut înțelegere și am stat cu ochii beliți și urechile ciulite, doar, doar, lucrul ăla bine făcut s-o vedea odată, măcar așa puțin dintr-un colț, dând la o parte o tăcere care la început ni s-a părut cool, apoi a devenit suspectă, ca, acum, să ni se ia de tot. În timpul ăsta, precum babele duse excesiv la biserică, ne-am scuipat în sân ca nu cumva să facă necuratul ca proaspătul ales și investit președinte să fie ca Emil Constantinescu, cel mai prost cotat președinte din România democratică. Nu. Klaus Iohannis nu e ca Emil Constantinescu. Nu este comparabil nici cu ceilalți președinți. Klaus Iohannis, tristă fie în vremea în care spiritu-mi gregar a fost mai puternic decât rațiunea, nu este ca nimeni. El este ca el. Și, nu, acesta nu este un compliment.

Când ajungi în funcții precum este cea de președinte al unui stat, când ești demnitar, când reprezinți niște oameni cărora expert le-ai cerut voturile, nu există perioadă de acomodare și nici eterna înțelegere a unor greșeli pe care nu le poți cataloga drept gafe. Astea s-au scos până și la cel mai puțin lipsit de responsabilitate loc de muncă. În definitiv, apropos, domnule Klaus, se numește asumare, domnia voastră fiind cunoscut ca un om exigent și intransigent. Se pare că doar cu alții.

Ați spus lege, nu vorbărie. Partea a doua ați atins-o magistral, fix la extrem, cufundându-vă într-o tăcere mormântală din care, mi-e teamă, că nici apocalipsa nu vă va mai scoate.

Cu prima parte, avem probleme. Adică, le aveți, domnule președinte Klaus, sau ea, legea, le are cu dumneavoastră. Cert e că ceva se întâmplă și nu știu de ce am senzația că legea vă stă la fel de bine cum îi stă apa unui hidrofob.

Poporul ăsta de oameni ușor de aburit, e adevărat, dar popor de oameni buni și din care generații peste generații au murit și au trăit execrabil tocmai din cauza unor mai mari v-a trecut cu vedere că ați sărit precum capra de munte dintr-un partid în altul, fără să vă pierdeți funcția de primar, așa cum legea spune. V-a trecut cu vederea și v-a votat, chit că aveați un proces de incompatibilitate pe rol. Acum, ce să facem? Să trecem cu vederea și că, să zicem, președinte ales fiind, nu ați demisionat din prima secundă din funcția politică deținută și ați așteptat ultima sută de metri a investiturii ca să vă luați „adio, dar rămân cu tine” de la PNL- unde ați avut grijă să vă impuneți personajul favorit- și că din balconul Cotroceniului nu vă puteți abține să nu trimiteți bezele unora și altora ca să îi împuterniciți? Și mai vorbeam și vorbeați de alți demnitari care fac ceva cu sau pe Constituție. Acestea unde intră? La scăpările unui novice (cu care, de altfel, nu aveți nimic în comun!) sau la faptul că, pur și simplu, ăsta sunteți? Nu v-ați remarcat cu altceva decât prin tăcerea care nu are nimic de-a face cu înțelepciunea. A, ba da! Prin vizite și recepții, astfel încât vă vom putea numi fără probleme de aici încolo „președintele maître d'hôtel”. Numai că nu mai vrem ca, de fiecare dată, această funcție, cea mai înaltă din stat, să fie urmată musai de vreo meteahnă sau vreun obicei de la care respectivul nu se poate abține. Eu cred că la lege, una nescrisă, dar de bază, intră și respectarea cuvântului dat, iar faptul că dinspre dumneavoastră vin (din ce în ce mai) puține cuvinte, ar trebui să vă ajute să vi le respectați. Însă, se pare că nu, iar cel mai bun exemplu este alegerea unor consilieri total indezirabili, care, apropos, nu ne-ați lămurit ce îi recomandă, altele decât clientela de partid și de partide, simpatiile personale despre care unul ca Freud ar avea multe de spus în ceea ce vă privește sau, mai scurt și mai cuprinzător, faptul că arătați din ce în ce mai mult că nu dați doi bani pe noi. Adică, cei care v-au votat. Ba, unii dintre noi au mai stat și ore în șir, în frig, umiliți, înfometați și obosiți. Dar, până la urmă, ce e nou în asta că doar se petrece zilnic în România și nu e zi de vot, nu-i așa?

În dimineața de după alegeri, părea că Zeus însuși, cel însetat de dreptate și neînduplecat, ne-a făcut norocul să ne fie președinte. Apoi, dezumflare totală. Vă mai rămâne doar să vă postați pe deja celebrul cont de Facebook cum adulmecați, precum Ferdinand taurul, trandafirii care vă plac atât de mult ca să avem dovada supremă că sunteți măciuca finală la carul numit România cu noi toți pe post de oale.

Iar tot acest nimic pe care l-ați făcut și se pare, în lipsa oricăror altor probe, că vă caracterizează a fost încununat de „abila” mișcare privitoare la bugetul pentru 2015. Exact. Ăla despre de care tot vorbeați înainte de alegeri și câteva ore după, înainte să vi se termine bateriile. Ăla despre care partizanii dumneavoastră au făcut clăbuci, tot amendându-l și pârându-l pe la CCR. Ăla care ne privește în mod direct pe noi, că noi l-am alimentat și pentru că tot noi vom suporta consecințele mizeriei sale.

Puteați să o scutiți pe moștenitoarea averii dumneavoastre politice să mai facă reclamații pe la CCR și, mai ales, puteați să vă mai prefaceți puțin că dați doi lei pe noi. Dar, am uitat. Sunteți un om al faptelor, nu al vorbelor. Până una alta, viteza acțiunilor la dumneavoastră este direct proporțională cu cea a vorbelor.

Vedeți că promulgarea bugetului nu intră la capitolul mișcare politică de geniu ca să înfundați actuala guvernare, că se face pe pielea noastră și deja ne-am săturat să plătim la infinit jocurile politice ale celor ca dumneavoastră.

Simona Stan

Distribuie Distribuie Comentarii